3 business-uri pe care le-am descoperit la blogmeet (ed.4/2016)

PH_blogmeet_2016_ed4_john_cristea

Sunt sigur că aceste întâlniri sunt constructive, tocmai de aceea îmi fac timp să ajung, o dată pe lună, pentru a înţelege felul în care se schimbă perspectivele bloggerilor din Ploieşti. Blogmeet-ul a fost găzduit de către Restaurantul Orizont (aici mănâncă şi Volo’) şi a avut un desfăşurător îndrăzneţ, cu mai multe teme de discuţie, toate axate pe evoluţia blogurilor şi a brandului personal.

3 business-uri care au nevoie de propagare

  1. Dragoş Schiopu a lansat oficial HUB 23 în strânsă colaborare cu anticafeneaua din Ploieşti;
  2. Vlad Petre caută primul grup alături de care să experimenteze conceptul de TalkHub;
  3. Avon Ploieşti 007, deşi o afacere de tip MLM, are perspective corecte, cu beneficii atât financiare, cât şi sociale (sâni sănătoşi aici).

Cum a fost la ediţia a 4-a?

Cred că suntem cam aceiaşi oameni, activi şi cu obiective bine stabilite, dar care primesc prea puţin feedback din partea celor care ar trebui să se implice şi să înţeleagă că şi în Ploieşti trebuie să se mişte lucrurile, altfel, indiferent de primarul pe care îl vom alege, oraşul va fi chiar gri şi plin de datorii. Când la o masă socială se strâng undeva la vreo 10 oameni cu blog care vor să creeze conţinut, dar nu au despre ce să scrie sau nu au sprijin din partea celor cu finanţe, atunci, majoritatea îşi corectează traseul şi-o lasă moartă, atârnată de gard sau aplică pentru un post vacant în domeniul afilierii.

Ce nu spune nimeni la un blogmeet de Ploieşti?

Suntem mult în urma celor din Bucureşti şi ne lipsesc câteva lucruri esenţiale: sponsori, imagine, timp şi consecvenţă. Şi chiar dacă risc să supăr pe cineva, sper să fie vorba de-un emoticon 🙁 constructiv, nu depresiv. Dacă ţi-ai făcut blog, ai venit la blogmeet, dar apoi, după ce ţi-ai atins obiectivul, ai dispărut din peisaj, îmi pare rău că mi-am pierdut timpul, eu, ăla care fac parte din comunitate. Păi ori tragem la aceeaşi căruţă, ori…?

Despre ce-am vorbit la blogmeet?

Tema pe care am abordat-o, nu ştiu dacă fix atunci când trebuia, a fost: “De ce mai mult nu înseamnă neapărat mai bine?“. Zic că nu a fost momentul potrivit pentru o astfel de temă pentru că cei mai mulţi bloggeri încă se întrec în câteva sute de unici, cel mult, pe săptămână. E un început, doar că e nevoie de mai multă muncă şi mai puţin spirit de turmă. Totuşi, tema i-a vizat pe acei indivizi care sunt într-o continuă şi disperată căutare de trafic, dar incapabili să ofere conţinut relevant pentru cititori. Şi chiar dacă ai calitate în conţinut, tot nu e suficient. Trebuie să faci ceva cu acei oameni care te vizitează. Măcar numele blogului să-l ţină minte. Eventual pui şi-un buton de abonare prin e-mail.  Poate creezi primul business, nu?

P.S. S-ar putea ca business-urile despre care v-am vorbit să aibă nevoie de angajaţi, aşa că puteţi întreba direct la ei.

comments
Share articol: