Cafea Mocha şi păreri de după blogmeet

cafea mocha Gloria Jean's Coffees Ploieşti
cafea mocha Gloria Jean’s Coffees Ploieşti

Interacţiunea bloggerilor în offline, mereu a fost prielnică. Pentru mine, a fost interesantă, dar mai ales, relaxantă această întâlnire – o parte din vină îi aparţine şi locaţiei, Gloria Jean’s Coffees, primitoare şi cu gust de conversaţie. Încerc să-mi dau seama câţi oameni şi-au anunţat prezenţa pe blog şi câţi au apucat să şi ajungă. Cred că balanţa e echilibrată. Au fost suficienţi bloggeri la blogmeet, deşi întotdeauna se poate mai bine. Poate că cei mai buni deja au plecat pe Bucureşti sau au publicat articole, în timp ce noi, ăştia mai normali, am savurat un ceai cald sau ne-am delectat cu un espresso cu lapte din soia (în caz că sunt oameni care ţin post). Trafic, vizite, indexare în Google, afiliere, conţinut pe blog, beneficiile platformei wordpress şi acte caritabile  – acestea sunt câteva dintre cuvintele cheie ale lunii decembrie, pe care le-am înşirat verbal, noi, scriitorii din online. Pentru că e iz de sărbătoare şi pentru că facerea de bine provoacă şi mai mult bine, ne-am stabilit şi o dată, noi bloggeri, pentru a construi un eveniment unic în Ploieşţi pe zona de online, dar cu activitate în offline. Pe scurt, pentru o zi, o parte dintre bloggeri, vor fi voluntari la cafenea, pentru a strânge fonduri pentru un caz care merită toată atenţia. Cazul nu a fost stabilit încă, iar informaţiile suplimentare vor apărea zilele viitoare pe blogurile celor care îşi vor investi timpul într-o astfel de calibrare cu răspuns emoţional.

Vă întrebaţi cine a fost la blogmeet? Cum, n-aveţi nicio bănuială? Hai, bine, dau din casă … asta aşa, din curiozitatea care stă să dea peste! Recunosc, bloggeri au mai crescut, dar au mai apărut şi alţii, nu degeaba, ci cu scop unic, de a împărtăşi pasiunile din offline. Dacă e să-i strâng pe toţi într-un fragment descriptiv, subiectivitatea sună cam aşa: Deşi Dragoş Şchiopu a venit însoţit, soţia, i-a fugit la cursuri în primele 10 minute de la acomodare, Robert, un excentric întârziat, nu se mai putea opri din a visa la primul milion de euro, Nicuşor ne-a îndulcit de ziua lui de prenume (la mulţi ani!), Marius a prins drag de business în online, Cristina a savurat informaţiile primite la cald, Vali a declanşat cadru după cradu, Adelin a venit cu ironii deştepte la pachet, iar Alexandra m-a făcut să pricep că ea nu se lasă până nu experimentează online-ul cu bune, dar şi cu rele. Am omis pe cineva? Poate pe Diana, o nouă bloggeriţă (ce blog o avea?), pusă pe treabă, cu talent la desen, cu emoţii până după Crăciun, dar cu drag de cunoaştere activă – a venit la final, dar am apucat să-mi arunc un ochi peste arta-i creionată (e artă, clar!). Specific un lucru: Nicoleta Drăgnoiu, managerul cafenelei, se află într-o buclă a afacerii în care nu poate face nimic fără să pună suflet (mulţumim pentru găzduire). Pe cine să critic? Poate pe mine, din simplu fapt că sunt prea atent la detalii! Totuşi, cafeneaua are prize, asta, aşa, ca plus pentru cărat laptop-ul cu scop de inspiraţie, până în mall. După ce-am recitit textul, mi-am dat seamă că era să uit de Mihaela, pusă pe vorbe şi poze cu-un MC, prezent şi el la blogmeet. Cum? Pozele sunt selfie şi sunt cu Adelin? …

Deşi e un oraş mic, Ploieştiul are zeci de posibilităţi ce merită experimentate/încercate de-o blogosferă închegată, cu chef de viaţă şi postări fără verificări de unici în fiecare dimineaţă! Mai avem de lucrat, dar împreună – nu precum s-ar vrea şi putea prin alte părţi ale ţării, acolo unde oricum e volum fără voie, ci în stilul nostru caracteristic (avem multe în comun!) – ajungem pe prima pagină-n Google prin conţinut de calitate!

Curioşi de preţurile practicate de cafeneaua Gloria Jean’s Coffees? Poză cu preţuri: aici şi aici.

comments

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer