Costuri suplimentare marca Vodafone. Atenţie la numerele scurte!

Povestea e simplă şi nu trebuie neglijată. De sărbători mi-am făcut primul meu abonament la Vodafone, iar la scurtă vreme, prima factură a venit însoţită de costuri suplimentare. Nu greşisem cu nimic şi nu depăşisem extraopţiunile activate. Costurile suplimentare nu erau mari, dar mă deranjau. Am decis să  apelez *222  -relaţii cu clienţii.call center Serviciile de call center ale acestei companii sunt ireproşabile. După o scurtă plimbare telefonică, am nimerit la departamentul dorit şi am început conversaţia cu un angajat Vodafone plin de viaţă şi dornic să mă ajute! Mi s-a explicat că am format numere scurte către reţeau Romtelecom, iar aceste apeluri sunt taxate în mod suplimentare. De fapt, orice apel din reţeaua Vodafone către un număr scurt, aduce sume mari la factura de telefonie mobilă. Nu mi se pare normală această taxare suplimentară, dar mi s-a explicat că am fost  de acord cu ea atunci când am semnat contractul pe 24 de luni. Irelevant sau nu, o astfel de informaţie trebuie spusă clientului încă de la început, pentru a nu exista situaţii contractuale în care abonatul nu îşi permite să plătească factura.

Într-o notă flexibilă şi orientată către client, angajatul call center-ului mi-a explicat amănunţit cu ce am “greşit”. În plus, pentru că nu am ştiut de această taxare pe care Vodafone o percepe către numerele scurte, mi s-a acordat o “ştergere” a costurilor suplimentare care va fi |explicată” pe factura următoare!

Detaliile fac diferenţa!

comments

6 comments On Costuri suplimentare marca Vodafone. Atenţie la numerele scurte!

  • E bine ca ai gasit intelegere, dar…tu? Cum de ai abonament?! :))

  • Aveam nevoie de un abonament. Mi l-am făcut expre pentru a putea redacta cât mai mult postări în legătura cu această companie. Voi scrie şi de bine şi de rău. Sunt un fel de cobai care nu iartă nicio greşeală. M-a scos din minţi acel “împreună” şi vreau să văd ce relaţie pot avea cu Vodafone pentru o perioada lungă de timp!

  • hmm, daca tu zici. Puteam sa-ti dau un abonament de la mine…am doar 3 in grija. Abia astept sa treaca cei 2 ani si sa trec pe cartela 2 din ele.

  • Pune-ti o aplicatie de taxy pe mobil, banuiesc ca ai si ceva net pe abonamentul ala, si nu mai apela numere scurte.

    Daca nu exista una, facem noi una pentru Ploiesti 😀

  • Mi-am învăţat lecţia! Nu am căutat, nici măcar pe Google Play, o aplicaţie care să mă avertizeze atunci când sunt pe punctul de a face costuri suplimentare din cauza apelurilor către numere scurte şi/sau dubioase.

  • E bine acum ca stii de ce ai fost taxat :), si eu am mai avut cateodata cost suplimentar dar nu am intrebat.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer