Cu o floare nu se face primăvară, dar măcar să încercăm, zic!

Buchetul din imagine poate fi un cadoul special pentru iubita ta. Eu am găsit imaginea pe Floria şi cred că este alegerea perfectă.
Buchetul din imagine poate fi un cadoul special chiar şi pentru cele mai pretenţioase femei. Eu am găsit imaginea pe Floria şi cred că este alegerea perfectă pentru emoţii pozitive.

Începe să fie primăvară în adevăratul sens al cuvântului, iar florile devin ceva mai accesibile la preţ pentru cei care vor să facă dintr-o zi banală, una specială. Să dăruieşti flori e minunat, mai ales dacă lucrurile vin de la sine, iar gestul este apreciat fără comentarii extra. De ce zic asta? Pentru că mi s-a întâmplat să devin suspect/inculpat şi pus la zid pentru o floare dăruită într-o zi oarecare din calendar. Femeile sunt sceptice şi înţeleg că florile vin ca parte a obligaţiei ritualice sau pentru a ierta greşelile cuiva. Zic să ne facem noi obiceiuri şi să dăruim pentru că vrem şi pentru că simţim plăcere în fiecare floare trimisă către persoana iubită.

Bărbaţii ar putea încerca să facă primăvară în viaţa sentimentală dăruind o floare persoanei iubite, deşi eu aş miza pe un buchet de flori sau, în caz că lucrurile nu’s în cea mai bună formă, rămâne ultima şansă, consecventă şi plină de buchete de flori (a se observa pluralul şi iniţiativa de a face gesturi frumoase pe termen lung) cu răvaş inclus şi cu puls tot mai ridicat!

Când bărbatul are impresia că nu cunoaşte drumul către prima florărie, internetul  începe să dea roade şi să ofere oportunităţi pentru fiecare client în parte. Unde găseşti o florarie online atunci când ai nevoie să faci o figură bună? La un click distanţă! Motivele pentru care partea masculină n-ar putea face un gest remarcabil devin tot mai puţine (inexistente chiar!), iar partea feminină se poate bucura în voie de darurile primite.

În cazuri speciale, bărbaţii adevăraţi pot adăuga şi-un vin la pachet… sărind peste primăvară şi mergând ţintă către vara călduroasă! Ce urmeăză să faci? Să încerci! Să navighezi pe marele internet şi să îţi pui la punct cele mai rafinate gusturi pentru a alege buchetul de flori perfecte pentru iubita care te aşteaptă!

comments

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer