Acum ştiu cum e să te prindă cutremurul la film

Acum, cu siguranţă, în timp ce vă tastez, lucrurile sunt amuzante şi n-au rostul vreunui soi de dramatism cu iz de realitate. Cu toate acestea, ceva detalii la cald au făcut bine omului de rând, dornic din fire să dea citire rândurilor, nu multe la rând. Voiam ca în această seară să fac o recenzie filmului “Călătorind prin Univers”, care a durat aproximativ 3 ore şi m-a determinat să am răbdare suficientă, dar să nu mă-ncânte până-n măduva oaselor. Deşi biletul la film nu a inclus niciun efect special, plus de asta a mai fost şi 2D, cumva, divinitatea a tras sforile potrivite şi-a pus pe jar întreg publicul. Nici nu începuse bine filmul! Să fi trecut vreo 10-20 de minute pline de lălăială în surdină, mai ales dacă ai chef să ronţăi ceva, când, fără niciun fel de avertisment, de undeva din scaunul meu s-a pornit un tremur d-ăla fără explicaţii. Au trecut câteva clipe până când mai toată lumea se holba în direcţii necontrolate. Filmul, pentru ceva minute bune nu şi-a mai avut logica, deşi putea influenţa publicul într-un mod distructiv, mai ales dacă era vorba de o secvenţă puternică a naturii.

Un lucru e sigur. Telefonul a devenit mai important decât cel de lângă noi. Mai toţi cei aflaţi în sala de cinema au început să sune acasă, să întrebe ce s-a întâmplat, dacă vobeşte cineva la ştiri despre cutremur sau dacă e rost de panică. Unii ar spune că n-a fost suficient de bun filmul, dacă am simţit cutremurul. Magnitudinea cutremurul din noaptea asta a avut 5,7 grade şi m-a pus pe gânduri. Aş fi vrut să plec de la film ca să mă simt în siguranţă. Mă uitam la cei din jurul meu şi parcă îmi puteam imagina ce s-ar fi putut întâmpla în caz de catastrofă. Nu ştiu cât de bine rezistă o structură de genul unui cinematograf în caz de calamitate. Sper ca cineva să se fi gândit şi la treaba asta! Era atât de sus tavanul încât nu mi-aş fi dat seama ce se îndreaptă către mine. Să-mi păstrez calmul?

Totuşi, v-am spus, nu e rost de poveşti. A fost pe scurt, dar totuşi, intens în astfel de situaţii. Una e să te prindă cutremurul afară, într-o zonă fără probleme şi alta e să fie vorba de o cuşcă plină cu nebuni panicaţi. De ce nebuni? Pentru că mulţimea e uşor de adus într-un astfel de stadiu dacă se cutremură pereţii. N-am eu noroc să scriu o recenzie a cutremurului şi nici despre film n-am ce să comentez, deşi nu le-ar fi stricat ceva efecte speciale. Da, e un clasic fără pretenţii.

comments
Share articol: