Dacia Logan are intrare liberă la patinoar

Mă simt special! Sunt unul dintre puţinii oameni care nu-si doresc să facă şcoala de şoferi! Permisul de conducere nu te face mai bun, ci te expune unui risc. Azi eşti în libertate, iar mâine eşti la televizor – cazul lui Huidu. Şoferul care respectă regulile de circulaţie nu e în siguranţă. Sunt prea mulţi proşti în România, iar mersul pe jos e mult mai sănătos!

Dacia Logan m-a găzduit de multe ori şi nu m-a dezamăgit nici în cele mai grele timpuri. Sunt un pasager pretenţios, iar dacă şoferul conduce prost, mi se face rău. Stomacul îmi cedează şi restul devine un pamflet gratuit. Am plecat într-o scurtă drumeţie, împreună cu iubita mea şi cu doi prieteni, în ideea de a simţi ceva adrenalină – adică ne-am făcut-o cu mâna noastră. Nu e prima experienţă de acest gen şi nici ultima. Sunt în viaţă, chiar dacă am luat parte la patinajul artistic al unui Logan pe gheaţa unui drum de ţară. Doar un tractor mai putea scoate maşina din nenorocirea ce s-a ivit, însă, datorită unui veteran neînfricat al şoselelor şi potecilor străbătute, nu a fost nevoie să-l chem pe SUPERMAN (112). Au fost câteva momente în care am crezut că o sa ne ducem sanie şi că nu va mai rămâne nimic din maşină – evident, nici din noi! Am reuşit să declanşez şi butonul aparatului de fotografiat şi astfel amintirea a fost imortalizată. Frâna a avut momente de linişte in care, apăsată la maximum, nu şi-a făcut treaba şi ne-a dat senzaţia că vom produce o cascadorie!

 

 

comments

1 comments On Dacia Logan are intrare liberă la patinoar

  • Evident că depinde de necesităţi. De exemplu, eu n-aş fi putut fi angajat unde lucrez acum dacă nu aveam permis de conducere. Deşi nu-l folosesc, nu conduc, am rămas pieton sau pasager.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer