Daniela Burlacu, profesoară de limba şi literatura română

Sistemul educaţional are de învăţat de la oameni precum Daniela Burlacu, o profesoară de limba şi literatura română, care şi-ar dori ca meditaţiile, opţionale de altfel, să nu mai fie impuse de către cercul vicios de la care ne alimentăm cu stimă de sine, iar copiii să poată pricepe informaţia/lecţia din bancă. Daniela Burlacu, profesoara, limba si literatura romanaElevul este supus unui circ jucat de mai toate canalele de comunicare. Cei “mari” ne vor proşti sau afără din ţărişoara asta. Raţionamentul a ajuns să fie flexibil, iar puţinii neuroni ce supravietuiesc după masacrul şpăgilor, lasă la vedere o minte goală pe-un scaun de conducere.

Profesorii duc o muncă intelectuală în cârcă, iar cei de la marginea drumului strică sau alterează toate valorile morale inserate până la auzierea clopoţelului (un profesor ar trebui asociat cu un părinte). A devenit prioritar telefonul inteligent, iar cartea poate aştepta o răsfoire nocturnă în mod internaut, o recenzie copiată sau o lucrare făcută de mămica. Se mai trezeşte un nebun că-şi cere drepturile nemeritate şi chinuie părinţii la şedinţe, în scop de donaţie lucidă, în mod lunar. Cine filmează aceste practici, reuşeşte să trimită către televiziuni, imagini însoţite de sunet. Omul din canapea, consumator de scandal, scoate pixul şi cataloghează în urma unor burtiere prost redactate, colorate în mod artificial şi regizate pe bani grei. Generalizarea nu are ce căuta în acest mediu! Nu toţi profesorii sunt şpăgari!

Pe Daniela Burlacu o aşteaptă trei copii acasă şi un soţ iubitor şi înţelegător! Uneori, Daniela Burlacu îsi termină treaba la ora 2 noaptea, atunci când îşi dă seama că mai are puţin şi începe o nouă zi de muncă. Nu trag de păr subiectul, ci-l expun după cum l-am auzit şi simţit în scurta experienţă profesională alături de un cadru didactic.

Daniela Burlacu în emisiunea “Generaţia lui John”:

P.S. După emisiune, Daniela Burlacu avea lacrimi în ochi …

comments
Share articol: