De ce era important să înceapă şcoala?

Deşi poate părea un titlu extras din basmele obligatorii pentru primele trepte ale vieţii culturale, e musai să cred că tinerii încep să aibă parte de o părere de ansamblu constructivă, care le spune că şcoala nu vine în centrul atenţie în mod obligatoriu, ci ca parte dintr-un ritual scris cuvânt după cuvânt, de dragul unui viitor prosper şi pentru a înălţa calitatea vieţii.să înceapă şcoala

Era important să înceapă şcoala. Mulţi dintre şcolăreii cu ghiozdan la purtător se plictiseau de zor pe reţelele de socializare şi deveneau tot mai tentaţi să dea faliment de la viaţă. Nu cred că există un teritoriu mai plăcut, decât cel al şcolii, în timpul tehnologiei, când orice mişcare a profesorului poate fi “suspendată”, iar chicotelile pot fi înlocuite de emoticoane caracteristice. Pe lângă toată această oboseală vizuală culeasă din centrul deschiderii tuturor şcolilor din România, unde încă mai e var pe pereţi, iar Wi-Fi-ul dă bice pentru Facebook,  aud încă zeci de claxoane ce nu se lasă stăpânite de intenţia unei renaşteri ciclice pentru educaţie. Parada modei e în floare, iar cei fără lanţ la gât şi telefon de ultimă generaţie, se gândesc la cum uniforma poate să-i salveze dintr-o criză de imagine, integrându-se în cel mai bun caz, în mod anonim sau folosindu-se de acele “chestii” doar ale lor, mai fake, mai ca la ţară – de bun-simţ, de fapt. Dar educaţia este despre altceva! Este despre dezvoltare personală şi profesională. Reprezintă un contur ce merită colorat şi îmbunătăţit cu fiecare zi. Nu discutăm despre “cireaşa de pe tort” sau alte clişee domestice, ci despre cei care ne vor reprezenta ţara, cei care vor ştii ce întrebări să-şi pună şi cum anume să ridice societatea din amorţeală. Suntem bine cât încă avem profesori competenţi, cât încă se mai poate respira în bancă şi cât încă nu se simte aerul vreunui comunist ce pune pe primul loc leafa şi are impresia că cei mici se mulţumesc cu note şi mai puţin cu fapte.

Era important să înceapă şcoala! Cum altfel să se umple terasele de adolescenţi care oricum detestă din start sucurile şi se dau pe alcool până vine vreun jurnalist cu obiectiv la purtător – moment de clătinare excesivă. E o adevărată mixtură adolescentină în plină formare şi indiferent din unghiul din care aş privi, mie tot evoluţie îmi pare a fi la mijloc (cu ţârâita, e adevărat). Poate că e vorba de mai multă libertate, de conexiune rapidă şi de graba spre maturizare, dar nu cred că poate opri cineva acest măcel al intelectului – olimpicii sunt cei care încă rezistă. Doar cartea ce zace în bibliotecă mai poate lupta cu subtitarea filmelor şi cu explozia de sh-uri, tz-uri şi kkkkapa cât cuprinde. Nu că vreau s-o dea lumea pe Nike şi brand-uri fără rezistenţă la prima fugă necontrolată, dar mizeria nu se mai poate ascunde sub preş, ci trebuie conştientizată, pentru a pune la punct sistemul. Suntem independenţi doar în teorie. Nu putem distruge, dar putem reasambla. Dacă în pădure am face foamea făra vânat, în jungla urbană ne putem face de cap doar după ce ne-am servit porţia de muncă, indiferent că e vorba de curăţatul cartofilor sau de realizarea unor strategii de optimizare a educaţiei. În România şi pentru România. Pentru noi şi pentru cei de lângă noi.

Şi vă rog, mai tăiaţi de pe listă Anglia etc.! Studiile sunt bune, dar adevărurile sunt despre tradiţie şi educaţie. Ce n-avem încă, putem clădi!

comments

Leave a reply:

Your email address will not be published.