De Dragobete, vii şi tu la teatru?

Carlo Goldoni ţi-a pregătit o comedie siropoasă,

de Dragobete

Ca între prieteni, pe post de ieşeală constructivă si plină de cultură, pentru a susţine actorii şi scena şi pentru o altfel de experienţă, unică, benefică în orice context plin de minţi luminate, e ideal să mergi la teatru! Poate părea mai simplu să vizionezi un film acasă, cu cei dragi, dar reprezintă un adevărat ritual, parcă extras din basme, să respecţi fiecare regulă, împusă sau nu de societate, pentru a ajunge să priveşti către scenă, atunci când piesa îsi permite startul. La mijloc, constrâns de clişee greu de refuzat, stă Dragobetele, cel care doreşte un strop de romantism şi o altfel de seară, trăită până la ultima replică.

“Slugă la doi stăpâni”, de Dragobete

“Teatru Masca” vine în Ploieşti pe data de 24 februarie 2014, pentru a pune în scenă piesa “Slugă la doi stăpâni”, scrisă de Carlo Goldoni.Slugă la doi stăpâni Regia este asigurată de Mihai Malaimare, iar tinerii actori dau farmec poveştilor de dragoste ce se vor perinda prin faţa spectatorilor. Casa de Cultura a Sindicatelor este gazda acestui spectacol ce îmbină comedia cu emoţia într-un moment comercial, dar reuşit, pentru toţi îndrăgostiţii. 24 februarie pică într-o zi de luni, aşadar, intelectul va începe săptămâna cu dreptul.

Evenimente culturale în Ploieşti

Responsabil pentru tot acest “deranj” este Cristian Ciuciureanu, cel care doreşte să promoveze teatrul în Ploieşti, prin astfel de programe culturale. Biletele se pot achiziţiona telefonic (0720 349 640). Am înţeles că există, la cererea publicului doritor, bilete VIP, care includ anumite facilităţi, printre care se enumeră: poze cu actorii, autografe şi cele mai bune locuri în sală.

Hai la teatru!

Foto: masca.ro

comments
Share articol: