De după “Happy in Ploieşti”

Momentul culminat a luat sfârşit! S-au aşezat ceva păreri fierbinţi prin online şi m-ar arde degetele să le exprim vreo două, celor care nu s-au implicat, dar au comentat din pură nevinovăţie sau neştiinţă manifestată de neuroni. Un eveniment monden, poate primul pentru oraşul Ploieşti, a avut loc în pub-ul lui Doroftei, acolo unde nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Videoclipul a fost proiectat pentru cei prezenţi în pub, în jurul orei 20:30, ceva mai târziu faţă de ora anunţată – tensiunea din context a fost de bun augur! Berea a venit cu delay, aşa că am comandat cafea, să pot sta treaz, să fiu lucid, să nu pierd vreun cadru. A fost o întâlnire plină de oameni frumoşi şi veseli. Fericirea merită o exploatare ca atare după această experienţă din mediul offline. Chiar acum, când scriu această postare, trag cu ochiul către peretele social de facebook şi văd cum se mai evidenţiază câte un share, un like. Cei plecaţi cu pluta sau care s-au trezit mai târziu, vor crede că a înnebunit facebook-ul!happy in ploiesti,lansare Chiar şi aşa, vorbim despre un viral local, care a fost consumat de mai bine de 8751 de oameni, până la ora asta (14:44). Veştile rele au rămas pe drumuri, iar clipul a fost împărtăşit cu toţi cei prezenţi în cadrele fericite. Presa naţională a “furat” ştirea, chiar dacă fiecare scriere a adus o interpretare complet diferită (creativi oamenii ăştia!).

Acum e clar, avem şi ploieşteni fericiţi! Cred că şi primarul e impresionat de acest efort depus de către o comunitate tânără, care vrea să dea din coate, până ajunge la performanţă! Felicitările nu sunt suficiente! Să curgă cu finanţări, nu?

Feedback-ul din pub? Nu ştiam că e atât de încăpător Doroftei Pub – chiar dacă trec zilnic pe lâgă el, nu am “îndrăznit” să-l vizitez. Acum, de, şi moşu’ Doroftei p-acolo, parcă merită o recomandare şi către prieteni. Totuşi, pe partea de site, trebuie făcut ceva, că mi-a omorât Chrome-ul, mi l-a făcut bucăţi … să n-aud comentarii. Am dreptate! Clar! Decent ar fi banal!

Mai jos, după caracterele astea, se ascunde clipul cel mult visat de către mai toţi cei înhămaţi în pixeli! Cu siguranţă l-ai mai prins pe undeva, i-ai “băgat” o vizionare, dar nu strică să-l priveşti mai atent. Dacă e la prima vizualizare “Happy in Ploieşti”, atunci, încearcă să nu clipeşti! Fiecare om din proiect are o poveste şi un timp pe care şi l-a alocat pentru promovarea imaginii oraşului Ploieşti! Gurile rele spun că cei mai bine puşi în schemă, au fost Nico (Nicoleta Matei), George Frâncu şi sportivii de la CSU ASESOFT şi FC Petrolul Ploieşti. Aşa, şi? Este absolut normală această distanţare şi ierarhizare! Artistul vizual, Loredana Brătilă, are tainicul ei! Vor apărea şi nişte poze marca SMA Studio, voi face ceva update-uri în pagina asta şi, de mă vei căută, la minutul 0, secunda 47, vei vedea un “băiat cu coadă”.

comments

7 comments On De după “Happy in Ploieşti”

  • Apropo de coada, discutam aseara la masa cu cativa… cum sa te convingem sa te tunzi? 🙂 Eu am zis ca tot ce trebuie sa facem e sa te atragem intr-un pariu si sa-l pierzi.

    Intrebarea e te-ai baga la un pariu in care sa pui parul la bataie? Gasim noi un pariu pe masura, chiar de-ar fi sa dansez gol in centrul Ploiestiului :)))

    • Antreprenorul din tine ar putea să pună de-o licitaţie. Dacă iese bine, promit să se te scot la o bere! Comisionul nici nu se discută, e de la sine înţeles.

      • Hai sa facem o petitie onlain pentru parul lui John.
        Abia nu mai trebuie sa avem moderator cu “coronita” de lumina!!
        Petitie online: Il vrem pe John chel!

  • In ciuda diverselor comentarii ale celor ce nu au dat vreo mana de ajutor, mie mi-a placut! Te-am vazut in actiune in Ploieşti Shopping City si mi-a placut cat de implicat erai si cum zambeai cu pasiunea lucrului facut bine. Felicitari tuturor!

  • foarte tare clipul si ideea

  • @Marius Pui banii tăi pe 3 luni din afiliere către o destinaţie caritabilă şi mai vorbim.

  • Lasati omul cu par lung ca ii sta numa’ bine! Felicitari baietii si fete pentru tudra si rezultate.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer