Dovada clară că îmi fac cumpărăturile din Mega Image

A nu se înțelege că n-am intrat în Kaufland în viața mea sau că am uitat de unde am plecat, gen Profi. Doar că eu consider că Mega Image are potențialul de a atrage clienți care au grijă la ce scrie pe etichetă și care nu cumpără doar ca să umple coșul, ci pentru că și-au făcut o listă clară cu ce au nevoie.

După nemulțumirea pe care am avut-o legată de atitudinea unui om de la pază din Mega Image mi-am făcut mulți “prieteni” în online. Am primit zeci de mesaje din partea cititorilor care m-au felicitat sau înjurat pentru curajul/tupeul pe care l-am avut. Cele mai pertinente mesaje chiar au primit răspuns din partea mea, restul au fost trecute într-un folder de spam. Totuși, au fost câteva guri rele care și-au permis să îmi spună că eu fac reclamă negativă Mega Image-ului pentru că am alte interese – cum că aș avea contract cu Careffour sau Cora. În niciun caz! Total eronat! Multă prostie și prea mult timp la dispoziție. Dar suficient cu subiectul ăsta.

Ce-am cumpărat în seara asta din Mega Image

cumpărături mega image
Și când spun că-mi fac cumpărăturile în Mega Image nu e o glumă. Nu mă duc doar pentru apă în magazin, ci chiar apreciez produsele alimentare de tip bio pe care le găsesc la prețuri ok.

Cum spuneam, mie-mi place Mega Image pentru produsele pe care le are, unele dintre ele chiar premium. În plus, în această seară, încă de când am intrat în mega m-am asigurat că-mi las eu rucsacul la intrare, doar ca să evit orice altercație. Paznicul, altul de această dată, a fost cu mai mai amablil, ba chiar uimit că am venit singur să-mi las bagajele la intrare. Nu mi-a stat mie rucsacul în siguranță, dar am zis că mai bine las o vreme să mai treacă până când voi face o nouă evaluare a magazinelor care dețin dulapuri suficient de încăpătoare, dacă se poate fără sistem de introducere a monedei de 50 de bani, sistem căruia nu-i înțeleg utilitate – timp pierdut cu găsitul unei monede rătăcită prin buzunar.

Produse Bio în Mega Image

După cum se poate observa, cumpărăturile pe care le-am făcut conțin produse din categoria bio sau care sunt cât de cât sănătoase – mult mai sănătoase decât o shaorma, nu? Cei care citiți acest blog din motive de motivație culinară, vă mărturisesc că tot ce vedeți în imaginea de mai sus a costat mai puțin de 100 de lei. Mi-am luat: fructe, apă, sucuri cu vitamine, iaurturi, brânză, lapte fără lactoză, lapte din orez și smochine numa’ bune de consumat. Mâncarea asta îmi ajunge 2-3 zile lejer.

listă prețuri produse mega image
Pe bonul fiscal aveți detalii complete despre produsele pe care le-am cumpărat: preț/cantitate. Un iaurt bio mai puțin de 2 lei, bananele sub 5 lei și laptele doar 6 lei și 45 de bani.

Și cea mai tare chestie e că, în vreun an-doi, vom ajunge să ne cumpărăm produsele dorite, chiar și online, fără să ne mai temem că nu avem rucsacul în siguranță, exact cum se întâmplă pentru unii aici.

comments
Share articol: