Gigel s-a întors, dar n-a avut bani să facă cinste

gigel fara bani

Pentru Gigel România nu-i o provocare

Gigel a plecat în străinătate ca să facă bani. Aici, în România, câștiga 1000 de lei pe lună și lucra ca un roboțel demotivat, la un fast-food picant. A încercat să facă ceva bani în online, dar nu i-au mers planurile. Încă mai scrie pe blogul personal, atunci când își aduce aminte.

Când a simțit că viitorul lui n-are nicio șansă în România, a început să anunțe pe Facebook că vrea să-și încerce norocul pe alte meleaguri. Omul s-a ținut de cuvânt și a plecat. N-am putut să-i dau like. Abia i-am zis un pa cu juma’ de gură.

A strâns bani și și-a luat bilet de avion doar dus

Grabit să-și urmeze visurile, s-a urcat în primul avion. A fost primul lui zbor. S-a dus în UK, undeva pe la periferie. Prima dată i-a fost chiar bine. A simțit că există civilizație în jurul lui și că oamenii îl respectă pentru munca pe care o prestează, nu pentru hainele pe care le poartă. Când și-a mutat locul de muncă, ceva s-a schimbat. Îmi povestea că avea seri în care mânca mai puțin sau deloc. Bănuiam că face economii, că-i mâncare scumpă sau că are probleme cu greutatea. Oricum, nu-i gurmand din fire. E doar mofturos. Mi-a dat cu virgulă la finanțe, dar rămăsese că-mi explică el cu altă ocazie.

Gigel nu mi-a făcut cinste!

De câteva zile, Gigel s-a întors în țară. Mă așteptam să-mi facă cinste. Cine m-a pus să am astfel de așteptări? A tras aer în piept și mi-a zis că-i lefter. Am crezut că-i o glumă proastă, însă mi-a confirmat rapid că-i împrumutat printre vecini și că la rândul lui are de luat bani de la prietenii pe care i-a ajutat. Să-i pună cineva lacăt pe buzunarele lui Gigel!

O fi el lefter, dar măcar fericit. Lefter pentru că și-a luat mașină, fericit pentru că hoinărește pe carburantul lui și pune frână doar atunci când are chef. Nu’s dezamăgit de Gigel, sunt doar supărat pe faptul că a uitat să mai râdă la glumele mele. Eu să fiu vinovat?

Totuși… M-am rugat de Gigel să-i mai dea o șansă României și să mai aplice la joburile de prin București. I-am povestit de Cioloș și de Colectiv, de DNA, ANAF și schimbare. Poate o să-i meargă mai bine, nu? Clar, nu! Mi-a spus că n-am cum să-l înțeleg. Că lui îi place în străinătate, așa, cu bani puțini și muncă de infirmier. Așa-i, nu-l înțeleg! E mai complicat decât o muiere. E dispus să renunțe la familie și prieteni, la radăcini și provocări modeste, la țara în care s-a născut. La tot pentru ceva bani în plus. Pe el nu-l judec, dar ăia de la putere merită puși la zid! Pierdem tot mai mulți tineri, tineri care caută acolo unde știu că vor găsi ceva.

Gigel joacă la pariuri

Am uitat să menționez faptul că Gigel are un viciu. Nu, nu e curvar! E doar victima unui sistem bine pus la punct care-l împinge să parieze. Probabil și-a început nefericita dependență în timp ce viziona un material golaș, când, din senin, i s-a invit în fața ochilor un banner cu pariuri 100% legale. Mi-a zis că sunt banii lui și că face ce vrea cu ei. M-am uitat urât la el și i-am dedicat o morală pe cinste. Încă îi sunt dator cu câteva vorbe d-alea cât să-l supăr și să nu ne mai vorbim în viața asta.

De ce-ți bati joc de munca ta, Gigel?

Dacă muncești pe rupte în străinătate pentru a-ți face banul tău, casa ta, viața ta… e de porc să joci la pariuri. E bătaie de joc! N-am o părere bună despre obiceiul lui Gigel și sincer să fiu l-aș da pe mâna mamei. Mama mea. Ea n-ar accepta s-audă astfel de inepții din partea oamenilor ce mă înconjoară. Gigel merită o bătaie zdravănă și un somn bun, ca să-i treacă. În fine, dau delete la ideea asta, că știu că nu-ncape violență în context. Așadar, o să-l bat la cap (e mai sănătoasă metoda asta!) până când o sa renunțe la pariuri, deși cred că mai repede ar renunța la vorbele mele și la prietenia noastră. Alegerile îi aparțin.

Adevărul e că aștept să-l văd la casa lui, cu femeia lui, lipsit de probleme sau de gânduri ce nu-i dau pace. Dacă va ajunge milionar în euro din pariuri, singur îmi va râde în nas și îmi va lăsa și un comentariu pe blog. În fine, e cale lungă până acolo. Agențiile de pariuri sunt menite să nu dea greș. Algoritmul e baza!

 

Si de-ar fi în rahat doar Gigel, omul care nu face cinste, ce bine ar mai fi! Dar nu! Zi de zi, tot mai mulți tineri părăsesc România, țara care, într-o notă exagerat de pesimistă, va rămâne nimănui. Și nu zic că nu-i bună cunoașterea și studiile la străinezi, dar e păcat să uiți de tine pentru câteva bancnote în plus.

comments

1 comments On Gigel s-a întors, dar n-a avut bani să facă cinste

  • Pai zic mai bine cu bani putini sau mai multi în buzunar în străinătate și siguranța că vin și luna ce vine decât pentru puținul acela de aici de care nu ești sigur că vine și mâine .
    Aici ești de cele mai multe ori bătaia de joc a angajatorului , neapreciat , aptitudinile tale nu fac doi bani iar salariul lunar nu reflectă nici macar jumate aptitudinile tale .
    Patriotismul si dragoste de țară bla bla bla nu țin de foame si nu oferă siguranța zilei de mâine familiei .
    Din păcate la noi în țară o categorie de oameni tot mai largă doar se sufocă și se chinuie să trăiască decent .

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer