La ce să te aștepți atunci când îți asumi public că ești gay

Când vine vorba de orientarea sexuală, pare că mulți dintre noi suntem închiși la minte și că nu există niciun alt adevăr în afară de cel pe care noi l-am citit, văzut sau vizionat în copilărie. Homofobia e în floare și asta se trage tot din vina educației plină de lacune, dar mai ales din puternica îndoctrinare pe care am primit-o de la familie, religie și/sau bârfele stradale.

Discriminarea se pedepsește!

După ce unul dintre invitații mei a recunoscut public că este gay, pe Facebook au început să apară tot mai multe comentarii la adresa alegerilor pe care individul din poveste le-a făcut. Chiar nu înțeleg de unde pornește toată această agresiune, verbală sau nonverbală, dar mi-aș dori ca legile din România să fie tot mai dure cu cei care discriminează.

Un gay e și el tot om și nu are rost să judecăm noi ce face fiecare la el în dormitor. Din punctul meu de vedere nu există un singur tip de cuplu, cel promovat de conceptul familiei tradiționale, ci mai multe combinații pe care fiecare le pune în ordinea dorită. A spune despre un gay că este bolnav și că trebuie să se ducă la nebuni e primul pas către un război conversațional. Nu am auzit niciun gay care să spună ceva rău despre cuplurile obișnuite și cred că ar fi necesar să luăm lecții în acest caz. Suntem atenți la ce fac alții și prea puțin la ce facem noi!

Dreptul la liberă exprimare?

Prin această postare nu promovez un anumit fenomen, ci doar libera cuvântare, așa cum cică e normal și la noi, în România. Sper să digerăm cu mai multă indulgență fiecare dintre cazurile de recunoaștere publică a unor atitudini care prezintă homosexualitate ca un lucru normal și demn de integrat în societate. Dacă tu nu ești gay, nu înseamnă că automat trebuie să ai o problemă cu această categorie de oameni.

Ești gay?

Concret, după ce spui că ești gay într-o emisiune la care se uită mii de oameni, încearcă să nu te mai gândești la nimic, doar să-ți asumi punctul de vedere. Important e să nu te lași călcat în picioare! Vor veni multe guri rele care să te judece, iar tu vei fi nevoit să duci muncă de convingere cu fiecare dintre cei cu mintea scurtă, obosită sau incarcerată.

Cazul pe care l-am prezentat în emisiune e aparte mai ales pentru că părinții invitatului au aflat pentru prima dată despre orientarea acestuia direct din emisiune, iar din spusele lui Robert, pentru că așa îl cheamă pe tânăr, acesta nu este chiar gay, ci mai degrabă este bisexual. Oricum ar fi e treaba lui, iar alegerile îi aparțin. Clar?

 

Tema emisiunii: Orientarea sexuală: Alegere sau constrângere?

comments

Leave a reply:

Your email address will not be published.