Legea internetului trebuie să fie simplă, irevocabilă şi pe limba proştilor

Cine cunoaşte legea are o şansă, dar trebuie să stea bine cu nervii şi să fluture cu banii pe la nasul şpăgarilor (eu le-aş da în cap!). Atenţie, se fură poze de pe facebook (unii arată cu degetul, alţii învaţă din greşeli) pentru a le posta pe blog în ideea de a obţine trafic şi bani din publicitatea etalată şi prost targhetată. Există şi un proiect de “viitor” care ajută prostimea certată cu legea  şi apare fără întârziere prin introducerea opţiunii de “embedded posts” pentru postările de pe facebook (o scăpare care va să vină!)Astfel, hoinarii online-ului vor avea la dispoziţie o sursă nelimitată de conţinut care va putea fi afişată pe internet, fără ca cineva să protesteze. Totuşi, dacă profilul de facebook este PRIVAT , iar postările sunt distribuite către un public limitat, nimeni nu va avea dreptul (şi nici în prezent nu are dreptul) să-şi facă de cap cu respectivul conţinut!

libertatea

Mai exact, ţi-a plăcut un text, o poză sau un video postat de către un “prieten” pe reţeaua de socializare? Nicio problemă, facebook-ul va genera un cod pe care îl vei putea introduce în postarea de pe blog, pentru a obţine conţinut de calitate şi legal.

Mă gândeam că un internet nu este suficient şi că încă o versiune a biţilor pentru cei certati cu legea, ar putea revoluţiona industria, dar ar încuraja prostia. Îmi e teamă să-i cer lui Ponta să facă o lege a internetului, clară şi pe înţelesul tuturor (poate cere taxă suplimentară pentru “chiria” online). Sistemul e defect din capul locului, iar cele scrise în lege până în momentul de faţă, prezintă scăpări de care avocaţii profită, în ciuda unor inculţi care au uitat că fără carte, n-ai ce să aplici!

Spre exemplu, din momentul în care ai făcut o poză cu DSLR-ul sau cu cel mai tare compact cumpărat în reduceri, eşti proprietarul operei şi ai drepturi de autor! Cum demonstrezi totuşi că o anumită poză a fost făcută de tine, mai ales dacă aparatul e luat de pe okazii şi primul proprietar s-a făcut nevăzut după încheierea afacerii? În primă fază, legea mă amuză, dar cu fiecare articol pe care-l parcurg, îmi dau seama că aceste instrumente sunt surprinzătoare şi pot oferi “răcoare” celor care gândesc în sens invers.

Ne putem bucura de legea pe care o avem “în faşă” sau ne putem plânge de felul în care politica va cenzura postările de pe blog/forum. Un articol bine redactat şi argumentat, în legătură cu legea drepturilor de autor, scris chiar şi pentru cei care n-au deschis internetul decât pentru facebook, se regăseşte la buna mea amică, Cristina Cochinescu.

Toate aceste discuţii, dezbătute mai cu cap sau fără folos, vor produce un ecou greu de oprit, dar vor pune aleşii la treabă. Se vor trezi ei oare sau vor juca leapşa şi vor declara că au probleme de comunicare?

comments
Share articol: