Maxi-taxi Ave Diana Câmpina pe ruta Ploieşti-Sinaia

Scaune rupte, gunoi la tot pasul, lipsa centurilor de siguranţă şi un şofer care a vorbit tot timpul la telefon şi a consumat un pachet de ţigări pe ruta Ploieşti – Sinaia – cu asta m-am confruntat într-o zi de weekend. Am circulat cu un maxi-taxi ce seamănă cu un tomberon în reparaţii. Biletul cu maxi-taxi de la Ploieşti la Sinaia a costat 9 lei, dar în schimb mi s-au oferit condiţii infecte. O situaţie care nu ar trebui să existe în anul 2012, în condiţiile în care cei mai mulţi navetişti se folosesc de maşinile Ave Diana Câmpina.

Cum a fost călătoria? Una nesigură, cu zeci de opriri în locuri nepermise. Un astfel de maxi-taxi are mai multe staţii în care trebuie să oprească, dar să te trezeşti din cinci în cinci minute că vine un oarecare ce face cu mâna la maşină, e deranjant pentru călător. Lipsa aerului condiţionat a umplut paharul, la mai mult de 35 de grade câte erau la umbră, am simţit că nu se poate circula cu o astfel de maşină. Nu am vrut să deranjez pe nimeni, dar nici nu m-am putut abţine şi am început să imortalizez felul în care arătau scaunele, conversaţia telefonică a şoferului, dar şi gunoaiele din jurul călătorilor.

Este adevărat, gunoaiele au fost făcute de către participanţii la cursă, dar asta nu înseamnă că ele trebuie lăsate pe jos, ci strânse după fiecare călătorie. În lipsa unor gunoaie special amenajate în maxi taxi, călătorii au ales calea cea mai simplă, aruncatul pe unde le vine. Ruşine!

Şoferul m-a plimbat prin tot oraşul Câmpina, probabil ca să-mi facă o prezentare a oraşului şi s-a oprit pentru mai bine de zece minute la sediul firmei ca să bea o cafea. Este de-a dreptul ruşinos să tratezi un client în felul acesta! Trebuie trasă o linie şi urmărite alte firme ce vor să activeze în acest domeniu. Nu se poate ca un călător să suporte acest tratament!

Cât a staţionat maşina la sediul firmei, am zărit şi alte maşini Ave Diana Câmpina care erau în stare deplorabilă, ceea ce înseamnă că nu eram doar eu ghinionist, ci şi alţii!

Până în Sinaia mi s-a făcut stomacul ghem, semn că şoferul nu a ţinut cont de traseu, ci s-a crezut la un raliu în toată regula. Curbe periculoase luate cu viteză şi opriri pentru a schimba “pacheţele”cu prietenii în mijlocul câmpului.

Singurul lucru bun la această maşină este o investiţie ieftină pentru monitorizarea clienţilor pe timpul călătoriei. Nu ştiu dacă această cameră de luat vederi este funcţională, dar este singura bilă albă din pachetul mizerabil oferit calatorilor. Să nu uit că în urmă cu vreo doi ani, un  necunoscut, în drum spre Bucureşti mi-a zburat 30 de milioane din geantă şi nimeni nu a reacţionat în niciun fel – acţiunea s-a petrecut tot într-un maxi-taxi!

Pe această cale fac o sesizare pe propria răspundere prin care îmi asum experienţa neplăcută avută în sâmbăta din data de 18.08.2012. Sper să existe un cadru legal prin care astfel de maşini să fie scoase din circulaţie şi să se prezinte într-o stare “normală”, pentru ca orice client să aibă minimum de condiţii pentru o circulaţie civilizată desfăşurată în siguranţă. Punctez în acelaşi context şi unii călători care ar trebui să vorbească mai încet la telefon şi să folosească un limbaj adecvat, mai ales în prezenţa unor călători minori. Şoferii nu ar trebui să uite nici măcar pentru un moment că transportă călători spre o destinaţie şi că au dreptul la siguranţă în circulaţie.

Am găsit şi date despre firma Diana PA S.R.L.– Ave Diana: Campina, Prahova, B-dul Carol I, nr.84, Bl.20D, Parter. Am să sun şi la unul din numerele de mai jos ca să le spun despre nefericita mea experienţă. Chiar dacă nu se vor lua măsuri radicale, poate cineva va înlocui un scaun sau va pune o centură funcţională pentru fiecare pasager.

+4-0244-376.762 +4-0734-333.216 +4-0753-013.658

Update: Numerele de telefon nu funcţionează!

Dacă circulaţi cu aceste maşini şi aţi surprins evenimente nedorite le puteţi povesti în josul acestei postări.

comments

16 comments On Maxi-taxi Ave Diana Câmpina pe ruta Ploieşti-Sinaia

  • Ceva normal, John, fiindcă nu sunt decât două firme pe ruta asta şi nu le pasă prea mult de clienţi. Mi s-a întâmplat şi mie, a fost un caz când era să mă calce pe roşu la semafor, tot ei înjurau. Am sunat la patron şi şi-a cerut scuze, nu garantez că fac acelaşi lucru mereu sau că mâine nu m-ar călca din nou.

    Eu aş încerca şi o sesizare la OPC, poate măcar atunci s-ar mai teme şi ei de o amendă, de ceva, mergând până la retragerea licenţei. Dacă e nevoie, voi face şi eu o sesizare, abia suntem mai mulţi…

    Uite aici ceva informaţii pe Prahova:
    Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova
    Adresa: Str. Industriei nr. 111, Ploieşti, cod 100514
    Tel.: 0244/576.436
    Fax: 0244/576.643
    Email: reclamatii.prahova@opc.ro

  • Neobișnuit ;))! Situația asta se regăsește de foarte mult timp și nu numai la Ave. În patru ani de când fac naveta cu maxi-taxi am întâlnit situații mult mai rele decât prezinți tu aici. Totuși nu ai ce face. Dacă suni la ei și le spui o îți spună să nu mai circuli cu ei dacă nu îți convine. Poate doar în cazul în care ai abonament la ei ai putea să îi tragi de mânecă pe alții de pe la protecția consumatorului… (sau mă rog…nu mă pricep complet la chestiile astea legale:) ). Oricum, știu un caz fericit, pe ruta Breaza-Sinaia, transport asigurat de Ave, unde chiar se folosesc maxi-uri impecabile din orice punct de vedere. Chiar și șoferii sunt îmbrăcați la costum și știu să impună puțină ordine în rândul pasagerilor, dacă este cazul!

    • Dacă nu îmi convin serviciile pe care Ave Diana mi le oferă, da, pot apela la alte firme! Dar la care? În Ploieşti Nord nu există altă/e firmă/e care să activeze pe ruta Ploieşti – Sinaia! Pe langă alegerea mea, stau scrise reguli şi standarde de calitate pe care această firmă nu le consideră necesare, deşi sunt obligatorii.

  • E cam nasol ceea ce ti s-a intamplat, John.Si eu circul cu maxi-taxi dar pe ruta Ploiesti-Stefesti, si este curat in maxi, nu opresc la cei care fac cu mana, soferii sunt destul de exigenti.Este un traseu direct, nu se fac statii de 20-30 minute sa se plictiseasca pasagerii…pentru ca nu au de ce.Am circulat si eu acum ceva timp pe ruta Ploiesti-Sinaia, dar atunci facea curse si firma de pe ruta mea(acum nu mai fac aceste curse), am stationat in Campina cam 15min, dar nici nu s-a dat jos soferul din maxi.Bineinteles ca nu lua pe oricine, dubiosii nici nu-i vedeai in acest microbuz.Pe ruta mea se circula fara probleme.

  • Se pare ca nu sunt luate in seama aceste nemultumiri ale pasagerilor, fapte obisnuite la noi…, scriem aici doar ca sa “ne discutam”.
    Si eu fac naveta zilnic intre doua localitati si ma simt umilita dus-intors cand circul cu maxi-urile AVE DIANA. Conditiile deplorabile…motorul caraie, bubuie, fumega, masinaria trosneste din toate inchieturile, in schimb sunt primii care scumpesc biletele de transpot. Stiu, nu-mi convine sa circul cu alta firma dar au castigat licitatia pe ruta Ploiesti-Azuga si asta…asumndu-si niste obligatii fata de viitorii calatori (actualii nemultumiti)…sau si-au achitat “obligatiile” inainte de a castiga licitatia??? (…si nu erau nicidecum inclusi calatorii???).
    Neplacut este ca ne complacem in situatia asta, ca se profita de faptul ca suntem tot mai prinsi in tot mai multe – datorii si obligatii – si nu mai suntem disponibili sa ne cerem drepturile pe care le supraplatim.

  • Eu am patit alta chestie multa mai interesanta si mult mai de prost gust . bineinteles soferii sunt niste nesimtiti , majoritatea din comarnic. Eu merg la antrenamente la ploiesti si mereu cand ma intorc,seara, ma urc in maxi, ii dau 10 lei soferului si imi zice ca nu merge decat pana in comarnic pentru ca el acolo sta ( si ii este lene sa mai faca o cursa comarnic – sinaia si inapoi spre casa) si de acolo ne spune sa asteptam microbuzul de breaza-sinaia . bun!. am inteles. o data , de doua ori , de trei ori . dar de cate ori se intampla chestia asta ? nu este vorba neaparat de bani , ci si de timpul pe care il petrecem in statie la comarnic . am asteptat intr-o seara 40 de minute in statie la o temperatura de -10 grade celsius . Am ajuns sa fim “condusi” de niste comarniceni :-j. mi se face scarba cand ii vad , dar alta solutie nu am.

  • Daca aveti nelamuriri:sesizari la adresa avedianapa@gmail.com.Si celelalte societati campinene sunt la fel:ati circulat vreodata cu Eliro la Campina……?Sa va fereasca Domnu.Nu degeaba se numeste Patria Hotilor.Stiu numai PROFIT,sa conduca periculos,sa vb la 11m cu calatorii.Nu au respect,nu au o tinuta morala(adica costum)….pe Gara Campina circula in tricou si papuci ca pe litoral.Mi-e greata

  • Patronii firmelor din Campina(Ave Diana fam Papuc care au ditamai vila la 141 pe str I H Radulescu,Eliro firma de casa PSD-fost deputat Bercaroiu,Cord care detine Autogara Com si Valea Prahovei o adunatura de profitori,, experti”in ale transportului.De rasu curcii

  • Eu faceam naveta cu Ave Diana. In 4 ani de liceu vai doamne :)) in primul rand iarna ajungeam undeva pe la a 2-a ora, pentru ca asteptam masina de muream de frig si pana nu sunam de vreo 5-6 ori la sediu nu venea nimeni…..asta cand mai ajungeam la liceu.
    Apoi….nu de putine ori a luat foc ceva pe la motor, noroc ca aveam zapada, ca stingatoare ciu ciu….
    Si sa nu mai zic cand trecea pe langa noi si soferul zambea frumos si ne facea cu mana in semn ca nu poate opri , pentru ca nu mai are loc sa ne ia…..

  • Eu circul de o lună pe traseul Ploiești-Câmpina și retur.Întradevăr, unele microbuze,sunt jalnice…însă sunt reduse la număr.Probabil din 2012 au mai achiziționat ceva mașini.În privința șoferilor nu am ce reproșa….sunt decent îmbrăcați și merg cu grijă.Mai răspund la telefon, dar nu se întind la vorbă.
    Probabil din 2012 s-a schimbat mult situația.Recunosc că nu sunt nici pretențioasă.
    Îmi plac mai mult cei de la CDI.

    • Te rog, dacă ai timp, pozează câteva maşini (interior-exterior) de la Ave Diana pentru a putea actualiza acest articol. Mulţumesc pentru feedback!

  • Unul cu spirit civic

    Ca in cocina cu purcei.Ati circulat cu Ave pe traseele Magureni,Floresti,Filipesti,Margineni ? Sunt tineri prost crescuti care sparg seminte,fumeaza in autobuz si soferii nu iau atitudine,soferi care nu dau bilete( mai ales daca mergi intre statii,mai le iese si lor de o bere rece si de joaca la pacanele,si manele la maxim PS : Va recomand si costiugele ale caror usi si trape sunt legate cu sarma ale firmei Eliro Campina.Vai mama lui de oras si praful sa se aleaga de afacerile nesatulilor

  • Greseala nr 1 este ca actionarii firmelor ,,experte” cum le place sa se numeasca din Campina nu da de ex un maxi sau un autobuz unui sofer sau 2.Adica 3 curse le fac cu o masina,apoi o schimba cu alta in aceeasi zi.Soferii ridica din umeri :,,Frate,e a colegului.Daca lui ii place sa fie asa”,femeia de servici ii e lene sa faca curat,dispeceru nu raspunde la telefon,supervizorii si patronii numara bani si ii pun in banca.Iti mai vorbesc si la persoana II ,daca vii cu sesizari iti inchid telefonul in nas ps : la Firma Eliro se bat pe verzisori 9 actionari.Mananca si ei o ,,paine” au de-o masa de 12 persoane la restaurant.

  • Spaga e grasa la RAR,OPC si alte organisme ale CJ.Si nu se poate fara politica.Dna Papuc e membra PNL,cei de la Eliro,PSD-isti cu state vechi(sa traiasca nea Bercaroiu), Cord la PNL ex Pdl fost hotpatar la Sinaia pana in 89.Ne miram ca nu isi baga satan coada.Pfoa.

Leave a reply:

Your email address will not be published.