Un mic dejun sănătos arată aşa!

Sunt multe feluri de a-ţi începe dimineaţa perfectă, însă e nevoie de energie pentru o întreagă zi. Cum timpul e limitat, iar foamea nu e în cea mai bună formă, e obligatoriu să alegem cu grijă produsele pe care urmează să le mâncăm.

Mâncarea trebuie să ne hrănească şi să nu fie multă din punct de vedere cantitativ. Cafeaua nu se serveşte înainte de micul dejun, iar dacă laptele îţi este la îndemână, încălzeşte-l şi serveşte-l (laptele rece nu este recomandat). Cei care sunt adepţii ceaiului, au nevoie de mici modificări în programul matinal al nutriţiei. E nevoie de un ceai energizant compus dintr-un mix de flori, pe care în prealabil ai consumat ceva bani – nu cumpăraţi ceaiuri de duzină pentru că riscaţi să vă alegeţi cu un conţinut slab de produse naturale.

Ceapa, roşiile, castraveţii, prazul, sucul de lămâie, pătrunjelul, mărarul, oul fiert, măslinele, ridichia, ciupercile, precum şi alte legume nu au voie să lipsească din alimentele servite la micul dejun. O salată este ideală, mai ales dacă adaugi puţină sare, dar condimentezi atent cu piper pentru o digestie rapidă.

Cei care sunt adepţii salatelor de fructe trebuie să ţină cont de mai multe secrete. În principal, legumele consumate în exces provoacă fermentaţie în stomac şi pot fi sesizate vizite multe la toaletă. Cel mai bine merg un măr acrişor înainte de drum şi zâmbetul pe buze.

Aceasta este salata mea de legume pe care o servesc dimineaţa când îmi e prea foame/lihnit de foame/nemâncat de zile-ntregi :). Din cadru lipseşte cafeaua.

Poftă bună!

 

comments
Share articol: