Mihaela Mica, make-up artista soției lui Doroftei

monica doroftei si mihaela mica
Monica Doroftei şi Mihaela Mica.

Cine este Mihaela Mica?

Mihaela Mica este make up artist în Ploiești, cu o experiență de peste 14 ani în domeniu și cu planuri mari pentru noua afacere în care a investit timp, bani și pasiune. Afacerea se numește Mica Studio și găzduiește povestea Mihaelei, cea despre care mă bucur să pot scrie, aici, mai ales pentru că promite să fie diferită în tot acest zgomot de fundal cu tente de beauty.

Mihaela Mica este în primul rând o artistă dedicată. Vede și simte oamenii din jur într-un mod aparte. Își dorește ca toate clientele pe care le are să-i devină prietene și să le poată scoate în evidență trăsăturile feminine la fiecare eveniment sau chiar dacă e vorba de o zi banală de muncă.

 

mica mihaela, make up artist ploiesti
Mihaela se simte în elementul ei atunci când machiază.

De la copilărie la Mica Studio

Pasiunea mea pentru make up și frumusețe a început de la gradiniță. De pe atunci știam ce o sa fac când voi crește. Îmi doream atât de mult ca într-o zi sa am un loc al meu, frumos, curat și elegant, un loc unde femeile vor avea parte de marea transformare. Modelul meu în viață a fost sora mamei care era coafeză. Mă fascina modul în care putea să schimbe aspectul femeilor care pășeau în atelier. O urmăream de la distanță și mă puneam pe visat. Azi îmi trăiesc visul şi construiesc Mica Studio. Mihaela Mica

Compromisurile se fac până într-un punct

Nu știu dacă e vorba de un trend, dar se pare că profesioniștii încep să lucreze pe cont propriu pentru a se focusa pe ceea ce știu mai bine să facă și pentru a renunța la compromisuri. De-a lungul timpului, Mihaela a trebuit să lucreze la foc continuu, fără să aibă timp să decidă ce e mai bine pentru cariera sa. Totul până într-un punct în care şi-a dorit schimbarea. A renunțat să-și mai sacrifice familia și pasiunea în detrimentul angajatorului și a început să creadă că antreprenoriatul este cea mai bună alegere pe care a făcut-o în ultimii ani.

Soţia lui Doroftei, imaginea Mica Studio

monica doroftei si mihaela mica, mica studioMonica, soția lui Doroftei, este una dintre cele mai bune prietene ale Mihaelei și totodată o clientă fidelă a acesteia, de ani buni de zile. În prezent, Monica Doroftei este oficial imaginea Mica Studio. Cred că o astfel de asociere poate ajuta enorm doamnele de elită să ajungă pe scaunul unei profesioniste care își dorește să personalizeze fiecare machiaj în funcție de geometria feței, eveniment și alte aspecte pe care nu a dorit să le dezvăluie (așa’s artiștii). Doroftei să stea liniştit, soţia lui e pe mâini bune!

Omul din spatele poveștii de succes pe care o trăiește Mihaela Mica?

Soţul meu a fost cel care efectiv m-a împins de la spate şi care m-a “obligat” să intru, în urmă cu 14 ani, într-un salon şi să mă angajez. El m-a încurajat enorm în tot ce am făcut, dar abia acum, după 14 ani, mi-a spus cât de mult mă apreciază că am luptat atât de mult pentru ca visele mele să devină realitate. Mihaela Mica

Perspectiva Mihaelei Mica despre frumusețe?

Dragostea de frumusețe este gust, crearea de frumusețe este ARTĂ. Mihaela Mica

În cazul în care ţi-ai programat un eveniment important din viaţa ta şi vrei să străluceşti ca o divă, îţi las pagina de Facebook a Mihaelei.

comments

Leave a reply:

Your email address will not be published.