Au vrut să mă exmatriculeze pe motiv că nu mă tund. Le-am spus că mă simt discriminat!

tuns scoala
Asta e moaca mea de prin 2009, la puțină vreme după ce luasem bacalaureatul și scăpasem de liceu.

Voiam să mut munții din loc

Au trecut aproape 10 ani. Eram în clasa a 12-a. Eram un tânăr considerat rebel. Nu eram un elev de 10. Îmi plăceau orele de română și faptul că la fiecare 50 de minute de curs se suna de ieșire. Lucram la radio și credeam că pot să mut munții din loc. Eram chiar mișto, mai ales în lumea mea.

De fapt, doar în lumea mea! De ce? Pentru că în clasa mea existau multe momente, în pauză și în ore, când eram un soi de măscărici pentru câțiva dintre elevii care aveau chef să se facă remarcați făcând caterincă pe seama mea. Eram bine cu mine. Nu îi băgam în seamă și nu mă simțeam atacat indiferent de ce-mi spuneau. Rare erau momentele în care vreun idiot ajungea să-mi care vorbe grele sau să-mi aplice vreo palmă peste ceafă, așa, fără motiv. Idiotule!

Domnișoară, la vreo 60 de ani, i-a picat pe părul meu

Eram în ultimul an de liceu și bine îmi părea că scăpam de tot calvarul. Mă rugam să iau bacalaureatul, că vedeam eu apoi ce va fi cu viața mea. Ghinionist pe ultima sută de metri, după ce o profesoară simpatică m-a văzut cu pletele-n vânt, a început să mă tot notifice și să mă amenințe cu exmatricularea pe motiv că nu mă tund.

Părul meu era rebel, avea peste 10 cm lungime și creț. La început părea că deranjează doar câțiva profesori. Apoi, după ce la ora de dirigenție s-a discutat intens pe seama faptului că am părul lung, toți colegii mei au fost de acord că e timpul să mă tund, mai puțin eu. Dirigintele mi-a pus o foaie-n brațe și mi-a zis să semnez că sunt de acord cu fapul ca trebuie să mă tund.

Am refuzat să mă tund. Am simțit că sunt discriminat și că lumea are ceva cu mine. Nu deranjasem cu nimic. Era părul meu și nu afecta pe nimeni. Nu eram vreun păduchios sau nespălat, nu aveam mătreață cât să înceapă vreo ploaie spontană… Eram doar un tânăr cu părul lung.

Refuz să mă tund!

După refuzul pe care i l-am dat dirigintelui, la doar câteva zile distanță au început să vină amenințări din toate părțile. Mai mulți profesori se puseseră cu răul pe mine si voiau sa cedez. Am fost vizitat inclusiv de către o comisie de disciplină pentru a fi evaluat. Cumva eram în centrul atenției, în sens negativ, iar lumea, toată lumea, făcea haz pe seama faptul că eu nu voiam să mă tund.

Am primit mici sugestii din partea gurilor rele, inclusiv din partea dirigintelui, cum că nu mi-ar sta bine, că sunt bărbat și că nu am voie cu părul lung, că doar un gay sau un emo (era moda aia pe atunci) poartă un asemenea stil. Am fost poreclit inclusiv mop. Am fost un soi de batjocură pentru toți cei care și-au dorit să râdă de mine. Până și mama mi-a spus că trebuie să ascult de părerea profesorilor și să mă tund, că nu e ok să-mi iau lumea-n cap. Mă încăpățânasem să fie ca mine!

Eram foarte aproape de bacalaureat și aveam presiune din toate părțile. Exista posibilitatea ca la anumite materii să nu obțin medie pentru intrare în bacalaureat. Profesori și colegi, mulți la număr, mă voiau tuns cu orice preț. Doar despre asta se discuta. Eram considerat oaia neagră a școlii. Puțini au fost profesorii care m-au încurajat să-mi impun punctul de vedere.

Libertatea de exprimare e cheia, nu?

Pentru că nu am văzut nimic rău în a-mi alege singur lungimea părului, pe fondul dreptului la libertatea de exprimare cuvântată și vestimentară (da, știam treburi de genul!), fiind conștient că nu veneam indecent la școală și că actul educațional nu avea de suferit, am luptat, indiferent de consecințe și am căutat să mă apăr.

A trebuit să caut pe internet, care era la început, oameni care aveau treabă cu legile și cu educația. Mi-a fost imposibil să găsesc ceva concret la vremea aceea. Dar, pentru că am vrut să fac publică toată povestea, am zis că nu ar strica să merg la presă și să spun ce mi s-a întâmplat.

Am bătut la câteva uși și una mi s-a deschis cu maxim interes. Tipul era destul de impunător, încruntat, apăsa pe taste non-stop, vorbea la telefon si printre rândurile pe care le dădea catre tipar, încerca să-mi asulte povestea. Am vorbit mai mult eu. Aveam o exprimare puerilă, dar tipul dădea din cap în semn de aprobare, iar asta îmi dădea încredere. Sigur ziceam ceva interesant – sau așa gândeam eu pe-atunci.

Da, posibil să prinzi prima pagină…

După ce mi-a ascultat povestea, jurnalistul a spus de vreo 3 ori da, da, da, da… iar apoi mi-a promis că analizează subiectul, vorbește cu inspectoratul și se rezolvă. Mi-a adus la cunoștință, exact înainte să părăsesc biroul, că va apărea un articol, săptămâna viitoare, în Republicanul și că e posibil să prind prima pagină. Nu știam dacă e de bine, dar am fost asigurat că lucrurile se vor rezolva și că părul meu nu ar trebui să fie decât problema mea, nu a profesorilor, elevilor…

Eram fericit. Aveam confirmarea faptului că nu sunt tâmpit. Începeam să prind curaj și să cred mai mult în mine și în ceea ce gândesc. Începusem să-mi apăr drepturile. Eram un rebel care totuși nu făcuse nimic ilegal. Eram un elev care aștepta și primea confirmări. Cu toții avem nevoie de confirmări!

Ziarele erau mai tari decât blogurile

Pe vremea aia ziarele erau citite de toată lumea. Ziarele erau cele mai importante și sigure mijloace de informare a publicului. Acum totul e online. Și, ce să vezi? Am apărut! Eram în prim-plan. Aveam alocat spațiu inclusiv pe prima pagină. Fusesem luat în seamă. Părul meu era vedetă!

Au trecut puține ore până când au început să afle elevii, profesorii, directoare…

Părul meu apăruse la ziar

A ieșit mare scandal. Am fost acuzat să le-am pus presa pe cap. În ziar nu mi s-a precizat numele întreg, ci au spus ca e vorba de un Ionuț de la liceul X. A fost fenomenal. Profesorii au început să mă întrebe cum am ajuns eu să dau la ziar informații. De ce am făcut una ca asta?

Doar o singură dată am mai auzit cuvântul exmatriculare. Apoi, cumva, apele au început să se liniștească, asta pentru că totul era public, iar unul dintre inspectorii școlari de la vremea aceea declarase faptul că e vorba de un abuz la adresa mea și că nu are voie nimeni să îmi spună cât de lung sau de scurt să am părul. Eram salvat! Nu trebui să mă tund periuță!

Un articol mi-a salvat libera exprimare

Un articol în ziarul Republicanul mi-a salvat coafura și astfel am devenit, pentru tot liceul căruia nu vreau să-i dau numele aici, unul dintre cei mai cunoscuți elevi rebeli care s-au impus prin diplomație, nu arucând cu pietre în geamul directoarei. Am avut media 8 sau 9 la purtare pentru că așa a considerat dirigintele meu că e corect. N-am vrut să-i mai zic nimic. Câștigasem în fața tuturor comuniștilor de la vremea aceea!

Azi, până la chelie, încă îmi port părul lung, în coadă și mi se spună că sunt un pletos. Azi sunt fericit că pot alege eu pentru mine și că un sistem educațional învechit nu a reușit să-mi sugrume drepturile. Dacă ești tânăr și te simți amenințat în vreun fel, nu-ți fie teamă să ceri ajutor!

Apropo… jurnalistul care mi-a ascultat povestea și mi-a promis că va scrie despre caz e Dragoș Pătraru, cel care pentru o vreme mi-a fost și șef la Prahova TV și care acum realizează emisiunea Starea Nației la TVR 1.

Da, nimic nu e întâmplător. Important e să lupți și să crezi. Lucrurile se schimbă pentru că faci!


Reclamă: Dacă nu-l ai periuță, usucă-l cu feonul!

comments
Share articol: