O vacanță în Barcelona te-ar putea costa doar 150 de lei dacă…

Barcelona-panorama

Sunt sigur că-ți vine greu să crezi o astfel de informație. Nu e nicio afacere de tip MLM și nicio păcăleală întârziată.

Adevărul e că și eu îmi doresc o vacanță, acum, cât mai curând și, la fel ca tine, aș putea s-o câștig cu doar 150 de lei pe care îi cheltui pe cumpărături în mall. Nu mă duc singur în Barcelona, ci împreună cu 3 prieteni, nu dintre cei de pe Facebook, ci dintre cei cu care mă văd sau aud la telefon măcar o dată pe săptămână (sună-mă urgent!). Vreau să-ți spun că eu chiar acum mă duc să-mi cumpăr haine din magazinele preferate, iar apoi mă înscriu la tombolă. Asta e toată faza! Vestea bună e că șansele sunt oarecum egale atât pentru tine, cititor curios, cât și pentru mine, cel care-ți lansează provocarea. Campania se încheie pe 15 aprilie, așa că profită cât încă mai e timp!

Știu, crezi că nu ai nicio șansă și că Barcelona rămâne pentru la vară sau peste 2 veri, după ce-ți mai faci veacul pentru încă un sezon, prin Mamaia. Dar nu! Eu zic să încerci și tu și să participi la tombolă! Aș face și o înțelegere cu tine, cel care citești acest blog, iar în caz că vei câștiga și ai aflat de la mine, să mă iei cu tine în Barcelona! Promit să fac și eu la fel, mai ales dacă-mi lași un comentariu în care mă anunți că ești și tu înscris în tombolă.

Hai și tu în Barcelona!

Recapitulăm: Ploiești Shopping City organizează o tombolă unde te poți înscriere până pe data de 15 aprilie. Pot participa la această tombolă toți cei care au împlinit vârsta de 18 ani. Cumpărăturile trebuie să fie făcute din mall, în valoare de cel puțin 150 ron și pe cel mult două bonuri. Extragerea are loc pe 19 aprilie. Norocosul pleacă în Barcelona cu încă 3 prieteni, cu transport, cazare și mic dejun incluse. Pentru mai multe detalii, vezi articol despre tombolă.

Sper că ți-am dat o veste bună și ca deja ești în drum spre cumpărături!

comments
Share articol: