Prea multă recunoştinţă prosteşte

Aduc recunoştinţă Universului pentru că inima-mi bate în piept şi am mâinile şi picioarele la locul lor. Notez în direcţia recunoştinţei şi acoperişul deasupra căruia îmi petrec o mare parte din timp, dar şi absolut toate celelalte daruri ce nu au un preţ pe piaţa comercială.

Din nefericire, cei mai mulţi au aflat despre recunoştinţă în urmă cu puţină vreme, iar dacă până acum nu au ştiut să aprecieze ceea ce au avut, în momentul în care au aflat un astfel de SECRET, l-au exploatat şi l-au diversificat, au exagerat şi au făcut din recunoştinţă un trend mondial. Recunoştinţa nu înseamnă stagnare. Dacă ai ceva şi eşti mulţumit de averea ta spirituală şi/sau materială, nu înseamnă că trebuie să spui STOP. Evoluţia are nevoie de o continuitate şi e obligatoriu să ne dorim mai mult.

De la prea multă recunoştinţă te poţi prosti. Nu aş vrea să văd oameni fără casă care au ajuns în această situaţie din prea multă recunoştinţă. Nu vreau să văd oameni fără un picior pentru că au iubit prea mult găurile de canalizare sau gropile din asfalt şi nici campanii umanitare din obligaţie.

Recunoştinţa isi are rostul ei, dar exagerările seamănă cu spitalul de nebuni.

Sunt recunoscător pentru că-mi citeşti această postare.

 

comments
Share articol: