Şi cu stomacul meu cum rămâne?

Vreau să dau vina pe publicitate şi să mă consider un nevinovat pentru obiceiurile păcătoase  pe care le practic când vine vorba de alimentaţie. Sunt zile în care nu mă intersectez cu proteina animală. Trec, în unele cazuri, luni întregi fără să “am parte” de ospăţul criminal pe care-l promovăm în familie, cu prietenii sau în orice alt context plin de fericire la doi litri – la grătar, în general, dar mai ales la prăjeala din tigaia “specială”.ronaldo kfc herba life

Tocit fiind de publicitatea agresivă de care îmi este imposibil să scap (o să încep să mă uit la fotbal, ca să nu par vreun incompetent în faţă turmei), chiar dacă aş renunţa la toate canalele de comunicare, am prins o super ofertă, de 11 + 11, cu Ronaldo pe ambalaj, de la KFC. Era seară şi deja nu mai ştiam încotro să-mi îndrept foamea (un pahar de apă ar zice experţii, dar mie nu mi se mai pare gustoasă). Aş zice că sunt dependent de mirosul pe care-l adulmec, fără voie, aşteptând un mijloc de transport în comun sau plimbându-mă agale pe străzile Ploieştiului. Încă nu am control asupra alimentelor cu care mă hrănesc. Recunosc! Mi-am făcut răul cu mâinile mele. Am prins o porţie plină de calorii şi mi-am bătut joc de organism. Scriu lucrurile asta aici, în primul rând pentru mine, iar în al doilea rând pentru cei care au astfel de momente de slăbiciune, în care combină tot ce-i mai rău şi indiferent de senzaţiile dimineţii, continuă să savureze o porţie dublă, cu cola şi cartofi prăjiţi. Nu suntem singuri pe planeta asta! Suntem mulţi fără control şi limitele sunt trasate mult prea târziu, atunci când un medic doar constată, fără a mai exista vreun leac pentru bolile apărute pe traseul anevoios. Suntem parte dintr-un experiment?

Cunoştiinţele mele, rudele mele, prietenii mei … se laudă că au renunţat la carne. Aş putea să susţine că ţin post de-o viaţă, dar n-ar da bine pe “scena” celor care trag tare vara asta ca să arate, dar să nu facă ceva concret cu viaţa lor, în mod consecvent. Nu e clişeu şi nici  curcubeul în cerului gurii. E o păcătoasă ispită alimentară ce ştiu că se află activă la orice pas. Să bag ca spartul în mine, fără a-mi scuza expresia şi să cred că va fi vorba de sănătate? Să-mi pun legumele-ntre dinţi şi să mă mint că sunt gustoase sau să-mi folosesc abilităţile pentru a reduce consumul de mâncare şi a da cu capul de mai multă spiritualitate? Da! Am o problemă legată şi de cantitatea de mâncare pe care o consum! Am învăţat să-mi pun mai multe întrebări despre ce se află în farfurie şi dacă merită sacrificiul. Oare stomacul ce-ar gândi, de i s-ar pune corzile vocale la dispoziţie? Să cred în prafurile ce pândesc prin magazine sau să-mi fac prieteni prin farmacii, în caz că apar hemorozii sau alte drăcovenii? Sunt în faza chestionării, încă.

Lumea se desfăşoară în grabă şi trăieşte mai puţin decât şi-a propus. Sumele de bani pe care le încasăm au început să fie singurele care reuşesc să ne motiveze trezirea în fiecare dimineaţă. Lucrăm mult şi prost. Nu asta ne-am propus, dar managementul firmelor este greşit proiectat, în aşa manieră încât randamentul să nu fie în “to do list”. Suntem viitori androizi, fără prea multe procese la activ, dar cu buton de panică ce nu funcţionează pentru noi, ci doar pentru “ei” (din respect scârbă îi pun în ghilimele).

Caut să regăsesc (l-am avut pentru o vreme) un echilibru între cărţile motivaţionale cărora le dau citire şi alimentaţia ce “zace” fără legi scrise, undeva în grădina bunicii, fără pesticide, dar cu repercusiuni pozitive asupra calităţii vieţii. Nu mi-ar strica o asigurare de viaţă, mai ales că spitalele sunt pline de oameni ce nu sunt băgaţi în seamă dacă nu-l îndeasă pe Aurel Vlaicu în variantă dublă. Ne scurgem, ne prelingem şi ne-au mai rămas puţine lucruri de care să ne bucurăm.

Fără zahăr, fără carne, fără brânză, fără ouă, fără … Nu e în regulă! Nu e sănătate fără ele!? Iar dacă totuşi unii reuşesc, ori e vorba de miracol, ori de-o alimentaţie corectă, nu “colectată” din hypermarket, gata preparată. Şi cum vorba nu e suficientă, fie ea şi în scris, practica ne omoară încet, dar sigur. De ce? Pentru că, din surse sigure, cei slabi mănâncă în voie până la marea explozie, iar cei graşi au rezultate pentru o scurtă perioadă de timp, după care, efectul yo-yo îşi face apariţia, din cauza noastră şi nu numai! Ne lipseşte educaţia alimentară.

Să nu uit de mişcare. Sunt tot felul de programe de fitness pe youtube, absolut gratuite, sunt săli de fitness, parcuri unde se poate alerga, saci de cărat şi munţi de urcat. Mişcare este esenţială. E mai mult decât ce zic cei de la Herbalife, gen mişcare 20%, iar alimentaţie 80%. Eu aş miza pe mişcare din toţi muşchii, iar hrană, puţină şi consistentă. Cei mai buni ar putea merge către “mişcări” precum Vipassana, care în esenţă e un centru de meditaţie, din recomandările unui prieten. Pe Google găsiţi mai multe detalii.

Şi acum, mă întreb, fără să implic manipularea globală şi câţiva dintre oamenii de marketing care-şi bat joc de umanitatea asta: De ce Ronaldo, fotbalist portughez cu performanţe notabile, bea shake de la Herbalife şi înfulecă un crispy strips de la KFC? 

comments

1 comments On Şi cu stomacul meu cum rămâne?

  • Cristiano Ronaldo – fotbalist – target: consumatori mai putin educati => adio galetusa cu popocorn pe durata campionatului, welcome Ronaldo bucket!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer