Irina Ungureanu, tipa care m-a convins să renunț la Coldrex
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a
Textul este despre prietenul ăla căruia poți să-i spui orice și pe care nu te poți supăra indiferent ce ți-ar
Aveam câțiva dinți strâmbi, iar mușcătura nu era corectă. Am fost la prietenii de la DENT ESTET din Ploiești și
A trecut mai bine de un an de zile de când m-am decis că e timpul să-mi pun aparat dentar.
Problemele legate de concepție au fost intens studiate de-a lungul evoluției umane. Primele date scrise privind această temă au apărut
Tipul are undeva la vreo 20 și ceva de ani, stă cu orele în fața unui pc și se ocupă
Deşi e comod să stai în vârful patului şi să vizionezi absolut tot ce-ţi pofteşte inima, parcă lucrurile ar trebui
Acum am aflat unde merge Moş Crăciun vara! La AFI Palace Ploieşti, ca toată lumea. E vorba de o campanie
De când v-am întrebat ce ar putea însemna Zappa şi până în momentul de faţă, când se explică întocmai despre
E veche treaba cu “Lumea fashion vine în centru, nu pe centură!”, dar mesajul îmi vine tot mai des în
În zona Obor se munceşte de zor. Mai tot ploieşteanul aşteaptă finalizarea noului mall din Ploieşti, Afi Palace Ploieşti. Praf,
Recent Comments