Irina Ungureanu, tipa care m-a convins să renunț la Coldrex
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a
Textul este despre prietenul ăla căruia poți să-i spui orice și pe care nu te poți supăra indiferent ce ți-ar
Aveam câțiva dinți strâmbi, iar mușcătura nu era corectă. Am fost la prietenii de la DENT ESTET din Ploiești și
A trecut mai bine de un an de zile de când m-am decis că e timpul să-mi pun aparat dentar.
Problemele legate de concepție au fost intens studiate de-a lungul evoluției umane. Primele date scrise privind această temă au apărut
Tipul are undeva la vreo 20 și ceva de ani, stă cu orele în fața unui pc și se ocupă
Prin 2007 mă duceam la prima întâlnire a bloggerilor din Prahova. Aveam mai puţină barbă şi mai multă emoţie de
Era frig. Poate mai frig decât îmi arată aplicaţia de pe telefon. Eram pe peronul gării din Ploieşti Vest şi
Ar trebui să se întâmple mai des. Să fie vorba de fun, dar şi de optimizare. Să se facă, cu
Recent Comments