Veste proastă! Babenco n-apare în imagini!

Sţiu, babenco e subiectul săptămânii! Căutările internauţilor care ajung aici, căutând material de vizionat şi descărcat, sunt rugaţi să iasă urgent de pe acest blog (Google-ul vă joacă feste!). Pa, Babenco! Bine ai venit, minor de prin tomberoane!

E mai şocant decât mi-am imaginat! Un copil de nici 10 ani, controbăia prin tomberoanele special amenajate pentru reciclarea deşeurilor, în speranţa că va găsi sticle din plastic şi va face bani buni de sărbători. Puştiul a avut nevoie de toată susţinerea “prietenilor”, care l-au strecurat printr-un spaţiu foarte îngust, pentru a ajunge în mijlocul microbilor. Îmi duceam gunoiul în timp ce am surprins aceste imagini, iar felul în care am văzut că “acţionau”, m-a pus pe gânduri mizerabile faţă de cei care nu-şi fac datoria şi lasă resursa umană în stradă. Practica nu este una legală, altfel tomberoanele nu mai erau împrejmuite cu garduri din metal şi lacăt compromis de vremurile grele. Doi minori şi un adult practică această “colectă” prin tot oraşul Ploieşti. Munca nu e uşoară! Sacii plini cu plastic sunt căraţi zeci de kilometri, prin toate zonele oraşului, iar apoi ajung la destinaţie. Indiferenţa societăţii creşte violenţa socială! Totul e din vina celor care nu dezvoltă programe sociale menite să cureţe străzile de cerşetorii ce şi-ar putea crea un scop mai bun în viaţă.

Deoarece reciclarea este importantă pentru sănătatea mediului, dar şi a oamenilor ce poposesc pe acest pământ, toată această muncă s-ar putea desfăşura într-un cadru curat, cu carte de muncă, fără ca oamenii străzii să se îmbolnăvească din cauza expunerii. Sţiu, pâinea ar fi mâncată de mai multe guri, dar soluţia trebuie aplicată, măcar la nivel local, pentru a inspira şi mai marii societăţii, ameţiţi de la prea mult alcool!

Mai nou, am observat că se promovează casele din plastic, mai exact, din peturile pe care unii le strâng, alţii le umplu cu nisip şi le aşază ca la carte, pentru a respecta arhitectura, dar şi anumite proprietăţi termice.

comments

2 comments On Veste proastă! Babenco n-apare în imagini!

Leave a reply:

Your email address will not be published.