Am fost olimpic la religie. Am „mâncat” religie pe pâine. Ai mei, mai mult taică-miu, mă împingea de la spate să merg în fiecare duminică la slujbă. Credeam multe, aflam puţine. Cu cât mă îndepărtam de strană, cu atât începeam să-mi pun mai multe întrebări despre textele pe care tocmai le-am cântat în cor cu ceilalţi credincioşi. La şcoală lucrurile erau întotdeauna dificile. Rebelii erau puşi sub lupă, iar cei care cunoşteau ceva noţiuni despre religie, puteau primi un zece de toată frumuseţea. Evident, generalizez, dar asta pentru a clădi un teritoriu comun, fără semantică!
După ce toată populaţia a aflat că ora de religie nu mai este obligatorie în şcoli, după ce BOR a derulat campanii chiar şi pe Facebook pentru a combate această măsură nou aparută împotriva celor de după catapeteasmă, dar mai ales după ce online-ul a explodat de la prea multe păreri, cred că e timpul să ne scărpinăm cu ambele mâini, mai ales dacă ne mănâncă şi avem poftă să înfăptuim păcatul, în spaţiul online.
Cum ne schimbă ora de religie viaţa?
Ora de religie începe şi se termină prin rugăciune. Ritualitatea îi pune pe cei mici în situaţii nu tocmai plăcute, mai ales atunci când nu se regăsesc în ceea ce se învaţă la ora de religie. Pentru că ora de religie are o rubrică în catalog, există elevi care încasează sau care încasau şi note proaste. Ora de religie nu a făcut nici bine, nici rău! A umplut un spaţiu cu multă iubire pe care fiecare a tratat-o după cum a înţeles-o: de prea multe ori, în bătaie de josc! Ora de religie e un bun necesar care s-a alterat în timp şi care a ajuns un instrument nu tocmai bun pentru generaţia de la care toţi avem pretenţii nefondate. La ora de religie poţi învăţa noţiuni elementare despre trecutul sfinţilor pe care îi sărbătorim în fiecare an, poveşti religioase ce ascund morale constructive, dar mai ales, avem ocazia de a învăţa că ascultarea este un început bun pentru o reacţie ulterioară corectă şi argumentată. De că să-i dai în cap vecinului, când îi poţi spune ce te deranjează?
Dacă e să mă iau după cât de mult rău poate face ora de religie în România, mai repede aş da vina pe matematică, cel puţin în cazul meu. Sunt multe materii care spală creierii elevilor, îndesând noţiuni cu carul, fără logică şi aplicabilitate pe termn lung. Să ţii minte zeci de formule şi să nu le poţi aplica în viaţa de zi cu zi, e pierdere de vreme din punctul meu de vedere ( şi nu, nu am ochelari de cal!), mai ales dacă nu faci carieră din aşa ceva. Dacă te pasionează unghiurile, facultatea te poate ajuta să aprofundezi! Profesorii care predau ora de religie ar fi trebuit să se gândească la un astfel de moment, în care cei mai mulţi vor spune că e mai bine fără … Dumnezeu?
Există nenumăraţi tineri care nu mai cred în ei, care nu-şi văd viitorul în mâinile României şi care aleg să-şi plângă de milă, fără nicio binecuvântare. Sunt prea multe divorţuri care calcă în picioare Taina Cununiei şi prea multe relaţii de scurtă durată care aduc preacurvia în planul central al discuţiei. Dezmăţul se regăseşte în fiecare club! Ne-am îndepărtat noi oare de credinţă sau firescul e la fel de prezent şi în 2015?
Dacă aş fi pus în poziţia de tată care trebuie să ia o decizie atât de rapidă, aş vrea ca al meu copil să înveţe religie în şcoală, cel mult până în clasa a 5-a, inclusiv. Nu poţi lăsa copilul să piardă tradiţiile religioase sau să fie afon într-o dicuţie peste ani de zile. Deşi suntem credincioşi doar de suprafaţă, una bucată catastrofă ne-ar activa pe mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-a fost instalat în creieraş, încă de mici, un progrămel pus pe şotii şi speriat aproapele.
Dacă religia nu va mai exista în şcoli, asta nu înseamnă că ne lepădăm de Dumnezeu, ci că-i lăsăm tânărului o fereastră, o libertate de a alege la ce să se gândească. Cei ce vor căuta informaţii despre Dumnezeu, poate şi din superficialitate, vor găsi mai atractivă masoneria sau vor zice că Budha e relevant pentru prezent. Dacă se vor pune pe citit, s-ar putea să-i intereseze şi Osho, iar de vor prinde aripi către visare, se vor călugări, plictisiţi de socializarea online şi de piramidele din videoclipuri.
Aşadar, după data de 6 martie 2015, vor exista două tabere oficiale ce se vor privi în ochi cu răutate şi cu dorinţă de răzbunare. Evident, afirmaţia mea rămâne în picioare, în condiţiile în care suntem needucaţi, plini de frustrări şi înguşti la minte.
Să ne bucurăm de zilele libere acordate cu ajutorul sărbătorile legale de peste an, până nu se modifică ceva prin Codul Muncii. De sănătate nu mai zic, biserici să fie!
Dan Puric zice altceva … Tu, ascultă de tine!