Teatrul de păpuşi depinde de publicul care cere, cu ardoare, activitate din partea păpuşarilor. Într-o luptă directă cu incultura, actorii trebuie să stăpânească papuşa şi să-i dea viaţă, chiar şi în momentele de criză. Tinerii pleacă din Ploieşti şi “aterizează”, după 40 de minute de mers cu trenul, în Capitala ce ascunde răspunsurile unei vieţi de succes. 
Un exemplu de admirat este şi Viorela Diac, o tânără care a mizat pe păpuşa ei şi a crescut în faţa unui public dornic de influenţe pline de cultură.
Păpuşarul dă viaţă papuşii încă de la primul contact direct. Incompatibilitatea se poate evidenţia prin încurcarea sforilor care cenzurează adevăratul mesaj. În emisiunea “generaţia lui John”, am făcut cunoştinţă cu păpuşa Nas, dar şi cu păpuşa Dobi. Două păpuşi pline de viaţă şi lipsite de emoţii în prezenţa camerelor de luat vederi – semn că sunt obişnuite să se afle în centrul atenţiei. Aş vrea să cred că tinerii fac o muncă de calitate şi că bătălia pentru succes este mai puţin importantă, însă, Viorela mi-a dezvăluit un secret din viaţa de păpuşar: există mafie şi în actorie, iar talentul şi munca nu pot câştiga în faţă pilelor bine ascuţite. Putem să ne obişnuim cu mediocritatea sau putem prostesta! A doua variantă este mai puţin accesibilă, dar rezultatul ar fi unul de durată şi revendicat de întreaga naţiune trezită la realitate.
Păpuşa este “prelungirea sufletului”!