Am fost invitat la UPG să vorbesc în fața a sute de studenți dornici să afle mai multe despre zona antreprenorială, despre succes, eșec și cum ajungem mari. În cadrul proiectului „Societățile antreprenoriale studențești în România studenților creativi”, idee care se află la a doua astfel de inițiativă, m-am bucurat să întâlnesc speakeri cu renume și povești demne de aplauze.
Despre vorbitul în public
Iubesc să stau în fața oamenilor și să vorbesc. Cred că mi-am greșit cariera! Nu înțeleg de ce am stat ascuns într-un studio când energia se află în încăperile mari, în sălile unde oamenii își pregătesc mintea și sufletul pentru idei și interacțiune. Sunt absolut dependent de public și nu am termen de comparație – cred că televiziunea e vinovată de „boala” asta de care sufăr. Și da, e adevărat, îmi place să fiu în centrul atenției!
Care este cea mai mare frică a ta?
În timp ce mă pregăteam să le vorbesc studenților de la UPG am zis că n-ar strica să le ridic acestora o provocare la fileu și am dat de veste că se „plimbă” o foaie prin sală care are nevoie de atenția lor, urgent!, acum!, înainte să fie prea târziu. I-am întrebat care este cea mai mare frică a lor și aceștia mi-au răspuns. Mi-ar dat tot din casă! Chiar mi-au dat de gândit cu fricilor pe care le-au înșirat, una câte una, în mod ordonat și făra să se inspire de la colegu’. A fost poate cel mai greu test pentru ei.
I-am lăsat pe studenții de la UPG fără cea mai mare frică a lor
Am plecat din sală cu nu cu o foaie, ci cu două foi pline de frici. Le-am spus studenților că fricile lor cele mai mari sunt acum la mine. Studenții de la UPG au rămas fără cea mai mare frica a lor. Oare se descurcă astfel sau au nevoie de o nouă frică, una și mai mare, care să nu le dea pace?
Privită din exterior, povestea e banală, însă în sala de lectură, locul unde s-a produs experimentul de dezvoltare personală, lucrurile au fost cel puțin provocatoare! După ce și-au dezvăluit marea frică, i-am pus să se focuseze asupra acesteia și să folosească o baghetă magică pentru a face frica minusculă, aproape inexistentă! Te întrebi dacă poate funcționa așa ceva? Desigur! Mai ales că i-am pus să aplaude doar acei studenți care sunt pregătiți să își înfrunte cea mai mare frică pe care o au: am ascultat un rând de aplauze cât pentru un discurs învățat de prin conferințele TED Talks. A fost momentul lor de început pentru ceea ce nu le dă încă pace. Am considerat că pentru a merge pe un drum plin de gropi trebuie să știi că nu ai cum să le astupi, dar că te poți pregăti pentru a le înfrunta!
Fricile lor la mine în rucsac
Le-am pus gând rău fricilor pe care le car după mine în rucsac de câteva zile. Le simt ca și cum ar fi toate ale mele! M-am regăsit în multe dintre fricile studenților, dar mi-am dat seama că totul ține de atitudine și de felul în care poți trăi, poate chiar și o viață, cu fricile tale – un soi de simbioză. Fricile înfruntate sunt provocări care ne fac să creștem.
Cum spuneam, le-am pus gând rău fricilor, dar mai multe nu vă spun. Rabdare. Promit să le pun capăt fricilor care nu îi lasă pe studenți să fie ei, să viseze, să fie lideri, antreprenori, oameni pe picioarele lor.