Da, blogurile fac şi rău în lumea asta!

Înainte să scriu, citesc! Ştiu sigur că ideea mea merită “alterată”, iar sursele fac un bine unei comunităţi active, ce-şi cere drepturile la prima scriere. A venit vremea în care blogurile aveau reprezentări pozitive, iar maniacii nu-şi permiteau comentarii stupide. Internetul uneşte toate ideile curajoase, însă soluţiile se pierd pe drum! Nu-mi place s-o spun, dar am scos mulţi indivizi din RSS în vara ce tocmai a trecut. Am renunţat să-i mai citesc pe cei care, dornici de faimă, au prins curaj în a deveni sclavii a două, trei contracte. N-am mai adăugat niciun blog faimos, ci am rătăcit cu privirea către scrierile unor necunoscuţi care nu cerşesc like-uri, ci expun trăiri de viaţă şi momente ce merită împărtăşite ca într-un basm citit în copilărie. Un protest atrage feedback, dar o faptă bună primeşte ignorare. Piaţa de consum vrea gust, nu esenţă şi mesaj! Indiferent de meleagurile pe care păşesc, omul a învăţat să arate cu degetul şi să pună pe facebook orice drăcie atractivă, care va compune un nou viral. Blogurile provoacă dependenţă pentru ambele părţi. Cititorul e mai”bolnav” decât scriitorul, dar, la intersecţia dezbaterilor, amândoi uită să ofere respect. N-ar exista bine fără rău, în lumea asta! Mecanismul e simplu! În lipsa răului, binele şi-ar pierde din valoare, iar prea multe bile albe într-un borcan ar clădi un perfect dorit, dar neacceptat. Nu prezenţa răului e o problemă, ci intensitatea cu care el se propagă. Sunt puţini în online-ul românesc care reuşesc să cotească la 180 de grade şi să vadă frumosul şi într-un boschetar uitat la periferia oraşului, care în fond, e un nespălat călcat în picioare de societate şi marginalizat, fără drepturi şi acoperiş deasupra capului.

Atunci când comentariile sunt puţine pe un blog, nu cedaţi, ci fiţi înţelepţi. Sunt mulţi cei ce vin, citesc şi pleacă, în graba de a experimenta. Poate că blogurile nu ar trebui să aibă drept la replică, ci ar trebui folosite pe post de manipulare de primă mână. Asta este ideea unui blog: în mod subiectiv, lasă ca anumite aspecte să fie evidenţiate prin prisma celui care se luptă cu tastatura. În aglomeraţia blogurilor româneşti, într-o suburbie a online-ului, sunt câţiva care exploatează comunitatea şi o preferă “goală”, fără minte, ca pe un sac unde poţi îndesa idei fără obligaţii. De pe facebook, cititorii aterizează pe domeniile ce folosesc o platformă, gen wordpress şi blogspot. De aici, se întră ca într-o biserică, unde regulile sunt mai multe decât beneficiile, iar identitatea îşi are loc într-o statistică folosită în scopuri băneşti. Nu-i rău ca blog-ul să vândă servicii, dar ideile nu au voie să intre la naftalină, iar postările să fie pentru partidul în care te-ai înscris. Azi se vorbeşte despre câinii maidanezi! E pentru a mia oară când subiectul îşi atrage presa şi nu se ajunge la nicio înţelegere. Pe bloguri, “marile vedete”, ajung la ideea că e nevoie de un măcel cu ţintă precisă către femeile care hrănesc câinii urbani meniţi să apere cartiere de hoţi. Noi nu ştim să trăim în simbioză, nici măcar pe internet. La noi, totul ţine de identificare! A greşit? Să fie omorât! Face probleme? Să fie elimnat! Nimic despre cum am putea să amestecăm lucrurile, să le omogenizăm şi să le dăm o înţelegere preferată de toate ciupercile implicate-n scandal. Blogurile sunt utile şi mai bune decât presa de scandal, dar, NU AU DREPTUL să decidă în locul nostru. Prea multă muncă, prea puţină gândire şi acţiune zero. Frumosul carnal păstrează o umbră de tristeţe pe fiecare blog plângăcios şi fără terapie în prealabil. Blogul varsă lacrimi împreună cu publicul, iar unde fabulaţia e în fuziune cu traficul, nimic nu e mai interesat decât un AVERTISMENT ce ar putea să despartă basmul de realitate. Ceea ce vedem în presă nu e decât o viziune! Ceea ce percepem cu ajutorul simţurilor, la faţa locului, e o realitate apreciabilă! Jurnalistul e un “uărdpresian”, un om conectat la ştirile ce curg pe diferite canale de comunicare. Copilul de 4 ani care a fost omorât de maidanezi, ar fi putut să aibă şi 5 ani, dar şi 10 ani. Detaliile se pierd din vedere, dar să nu uităm: ele fac diferenţa! Blamăm proştii şi prostia, dar nu recomandăm modele pentru viitor. E adevărat! Recomandările sunt puţine şi se ţin într-un fir de aţă. De la sărăcie, poporul se prosteşte, iar blogurile scriu o istorie confuză. Cineva petrece pe un iaht, iar un individ postează o pâine cumpărată cu 80 de bani! Suntem atât de diferiţi încât ar trebui să avem graniţe puternice şi oameni care ţin unii la alţi, mai mult decât la maşini şi telefoane inteligente. Stresul ne va omorî, iar politica va alege printr-o statistică, cine nu mai are drept de vot.

Arşinel a primit un rinichi, dar şi o scrisoare emoţionantă prin care punctul de vedere al asistentului social este luat în seamă de presă, pentru a mai trezi naţiunea la realitate. Că o fi avut pile şi relatii vedeta, asta e partea a doua (poate l-a ajutat farmacia!). De când dăm prima şpagă, ne semnăm sentinţa. E târziu pentru a judeca modul preferenţial în care România acţionează. Nu suntem organizaţi şi nu facem ceva fără “comisioane”. La foc mic se pregăteşte o revoltă. Asta e noua idee care mie mi-a intrat în creier.  Cel mai important lucru e să facem ceea ce simţim că e bine, nu ceea ce comunicatorii speră să fie o noţiune de succes.

Da, blogurile fac şi rău în lumea asta! Aveţi grijă pe cine citiţi!

comments
Share articol: