Ultima zi din luna octombrie marchează o sărbătoare americănească ce ispiteşte românul şi prosteşte fiecare copilaş naiv uitat în faţa televizorului, ore în şir. S-a tot discutat despre felul în care România a început să fie o ţară de consum care nu mai e în stare să producă decât bârfe despre „gigi” şi Băsescu. Politică, fotbal, bere, plus femei de calitate, anorexice şi cu plastic la creier. Chiar şi pe blog am etalat un flux de informaţii legat de starea de greaţă pe care mi-o provoacă împrumuturile de orice fel. Ţărişoara asta se vinde cu totul, o sa uităm să mai vorbim româneşte şi vom pândi primul contract în strainătate ca să facem halăuinul aşa cum se cuvine.
O sărbătoare de speriat, la propriu, care fentează moartea şi renaşte ( în acest caz, scoală din morţi), în stil distractiv, monştri, cadavre, fantome şi vampiri cu dinţii cariaţi. Săracul Vlad Ţepeş, transformat în Dracula, suge sânge şi e implicat şi el în această macabră activitate. Tot soiul de petreceri nocturne au avut loc în weekend, semn că românii nu mai aveau răbdare şi nici timp liber în cursul săptămânii. L-aş amesteca şi pe Bacovia în povestea asta, că tare dulce mai era simbolismul lui, iar daca ar mai fi trăit, i-as fi sugerat să inspire organizatorii petrecerilor de Halloween cu o poveste-n versuri, plină de suspans şi rece ca o raclă bătută de vreme pe care să scrie „aici zac veşnicii consumatori”.
La miezul nopţii, într-un scenariu băbesc, morţii se ridică din morminte şi se întorc către case. Oamenii, de teamă, îşi lasă luminile aprinse prin toată casa (focul în sobă) şi/sau se deghizează pentru a nu fi recunoscuţi de către morţii ce umblă liberi pe străzi. O poveste bine pusă la punct, care îi face pe cei creduli să promoveze acest păgân (îmi pendulează prin faţa ochilor un alt cuvânt, dar mă abţin) eveniment şi în România. La ce tehnologie ne-am tras în ultima vreme, punem un GoPro pe fiecare mormânt şi postăm pe facebook orice mişcare. Apariţia unui abur fantomatic, precum şi vreun beţiv vânăt la ochi, pot crea deliciul celor conectaţi la net după ora 00:00.
Fetele vor face economie la fondul de ten uşor de curăţat cu şpaclul şi vor da bine în pozele stranii, la propriu – de, aşa arată fetele demachiate. Sunt „năzdrăvan” în ceea ce priveşte această manifestare şi cred că-mi ies din minţi de la atâta comercial.
Deşteaptă-te române, ca alţii să nu mai fure… dovleci, nu altceva!