Timpul nu se mai plimbă cu trotineta, aşa cum obişnuia s-o facă, în copilărie. Pare că, ajutat de un prieten nou apărut în vieţile tuturor, filmul se derulează pe rapid, grăbind îmbătrânirea celor cu juma’ de buletin. Cine e prietenul din poveste? Poate fi vorba de un microb, de un virus, de o conspiraţie, de boala secolului, de evoluţia tehnologiei sau de simpla dezorganizare. Deşi mă trezesc de la prima oră a dimineţii, care pentru mine e ora 7 şi adorm undeva după ora 22, la final de fiecare săptămână, daca trag linie şi adun, pare că n-am făcut mare lucru pentru viaţa mea şi pentru posibilităţile infinite de evoluţie umană. Mai toţi, fără să aibă vreo legatură cu latura umană, se bucură de noile gadget-uri ce tot apar în peisaj, semnând poliţe de asigurare în caz de furt sau drăcovenii inoportune. Timpul nu-l asigură nimeni! Nu-l garantează nici clepsidra! Unii trag tutunul în plămâni şi mor după 80 de ani, iar alţii muncesc şi trăiesc decent, făcând pact cu ţărâna, înainte de 50 de ani. Paradoxul a prins culoare în segmentul stagnării societăţii. Avem confortul la un buton distanţă, dar nu suntem în stare să ne încredem în propriile oase, în munca noastră, în aptitudinile după care am tânji dacă n-am avea mâini si picioare sau o boală rară ne-ar anunţa finalul.
Răsfoind pe internet, am observat că lipsa timpului a devenit o problemă majoră, iar dacă nu se va dezvolta ceva eficient, la nivel global, vom munci precum nişte zombi, cotizând către bănci şi dând de toţi pereţii socialul devenit inexistent. Curbura vieţii va fi uniformizată, iar centrele de monitorizare, acele locuri de unde alţii ne privesc şi noi suntem perfect conştienţi de asta, vor ştii cum să ne momească la infinit. Iese fum din fiecare activitate pe care nu o duc la bun sfârşit şi îmi e uşor să dau vina pe cei din jurul meu, care mai în glumă, mai în serios, ar trebui să-şi vadă lungul nasului. Când sistemul este unul vicios, n-ai cum să prosperi, dar retragerea costă mai mult decât ratele la o super maşină.
Inteligenţa artificială nu ţine cont de prezent, ci e o noţiune inventată de om, pentru a lega un procesor de cât mai mulţi senzori. Nu pot să mă încred în minunata tehnologie, ci vreau să solicit în scris, o comunitate care ştie să iasă din casă, la o plimbare, indiferent că sunt munţi de zăpadă ce se aşază în faţa ochilor. Sau mersul pe jos a devenit o ruşine pentru cei dependenţi de patru roţi?
Timpul ar trebui să fie acelaşi pentru toţi, dar realităţile sunt paralele – excepţiile cotesc în stânga şi în dreapta, dând de-o perpendiculară spectaculară. În astfel de situaţii, vorbim de cei rătăciţi sau optimişti din fire, indiferent cât de subţire-i aţa. Am făcut multe pauze în textul ăsta, care în mod evident, nu se pot observa în redactare, dar pe care le precizez, demonstrând că multifuncţionalitatea poate întârzia anumite procese. A mai sunat un telefon, am mai cautat pe „sfântul” Google ceva informaţii, am butonat o aplicaţie şi am avut grijă să închid şi sunetul venit din difuzoarele televizorului (factor de bruiaj). Dezordinea e mama ineficienţei!
Cum aş putea să-mi organizez timpul eficient? Cum îmi sortez activitătile, în aşa fel încât să obţin rezultate optime şi sa-mi rămână timp şi pentru mine? Ce înseamnă timp personal? Cum termin cu bâlciul din mintea mea? Se ascund atât de multe întrebări în cele două emisfere responsabile de evoluţie, încât uneori am nevoie de o aplicaţie care să-mi oprească din procesele care-mi epuizează rapid resursele – mi-a venit în minte exemplul tehnologiei, gen browser-ul Internet Explorer, care-mi strica „distracţia” dacă il accesam, chiar şi din greşeală.
Managementul timpului este o tema asupra căreia trebuie să mai levitez o vreme sau să iau o pauză de la forfotă. Problema e ca fără forfotă nu se produc bani, iar făra bani, cu greu mai poţi respira. Pentru cei care vor totuşi o soluţie viabilă pentru era în care trăim, pe Google Play am găsit aplicaţia Managementul timpului (gratis), care promite o bună organizare si cronometrare a diverselor tipuri de activităti.