Ţi se poate întâmpla si ţie. Textul care urmează nu este o glumă, ci exemplifică o experienţă pe care am trăit-o pe propria piele, ieri, 07.08.2013. Un simplu căscat poate produce o luxaţie temporo-mandibulară! Am mai avut probleme înainte, mi se bloca maxilarul, dar totul era de scurtă durată (cel mult o secundă). Nu am ştiut despre ce e vorba şi nu mi-am închipuit că pot rămâne cu gura blocată/căscată! Am chemat un taxi şi am mers la urgenţe. Da! La Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti! Sunt multe zvonuri care spun că medicii nu-si fac datoria, că habar nu au de meseria lor (malpraxis) şi că vor şpăgi. N-aveam niciun leu la mine! Nimic! Falit şi plin de nervi! Comunicarea verbală nu-mi era accesibilă. Eram un fonfăit speriat şi nu ştiam ce urmează. Am văzut ceva zâmbete ce se perindau pe holul de aşteptare şi mi-am dat seama că aveam o figură de tot râsul. Aveam multă salivă pe care n-o puteam înghiţi, şerveţele puţine la mine şi o situaţie prin care nu mai trecusem. Nici să-mi sun apropiaţii nu am putut. Am dat un sms şi cam atât. Medicii s-au mişcat rapid! Parcă ziceai că le dădusem şpagă sau că le arătasem legitimaţia de presă! Am fost impresionat de rapiditatea cu care au făcut tot posibilul să-mi rezolve problema. Mi s-a făcut o radiografie şi mi s-a pus un diagnostic. Au început discuţiile între doctori, unii speriati, alţii fascinaţi de problemă (prea multa pasiune nu strică, dar sperie pacientul). Cred că a fost vorba de o exclusivitate! Am fost pus pe un scaun şi mi s-au băgat degetele în gură, mi s-a spus să-mi relaxez muşchii şi să muşc, în încercarea de a mi se repoziţiona oasele. Esenţialul este că, un domn carismatic, dar atent, cam pe la 50 de ani, pe nume Cincan Nicolae, mi-a fost doctor până la capăt şi mi-a reparat „gura căscată”. În termenii lor de „mahala” spitalicească, mi s-a făcut o reducţie! Mulţumesc!
A fost o experienţă traumatizantă pe care mi-am întipărit-o în minte, în caz că vreodată-mi iau lumea-n cap şi uit cât de uşor te poate pune la pat o boală! A fost multă tensiune la mijloc, dar am scăpat rapid dintr-o situaţie groaznică! Acum trebuie să am grijă să nu deschid gura prea mult şi să iau antiinflamatoare. Un doctor spunea ceva şi de antidepresive, dar, mi-am făcut singur autoterapie şi sunt bine. Am realizat povestea asta la aproximativ o oră după rezolvarea cazului, moment în care am inceput să plâng. Nu e o ruşine, ci o descărcare puternică şi vindecătoare pentru psihic!
În cele din urmă, pentru a-mi înştiinţa o parte dintre prieteni, am scris şi pe facebook. Am văzut că şi internetul îşi are rostul şi că multă lume reacţionează rapid, interesându-se şi implicându-se, chiar din faţa unui pc.
Cu ocazia asta am descoperit noi metode de comunicare nonverbală, eficiente, dar pe care nu aş dori să le mai pun în practică! Adaug şi familia pe care am speriat-o, iar acum mă sună mai des :).