Sunt oameni în lumea asta care-şi merită soarta? Sau, mai local spus, sunt români care atârnă de-un fir de aţă din cauza lor? Există succesul? Se construieşte sau e vorba de un noroc chior? Succesul se asigură prin muncă? De ce tip de muncă e vorba la mijloc? Cei care au ajuns sus, au transpirat cu mintea şi cu braţele pentru a ajunge în vârful piramidei sau cărţile (jocurile) sunt făcute de oamenii pe care nu-i vedem, dar despre care putem vorbi ore-n şir? Cred că e mai important să încep prin a vă spune că am un respect ieşit din comun (deosebit) pentru oamenii care dau cu mătura, care muncesc de dimineaţă şi până după apusul soarelui, deşi, răsplata abia le ajunge pentru a-şi acoperi din datoriile … alea care ne pun beţe în roate. Sunt şi oameni gătiţi, nu pe grătar, ci la patru ace, care mă bucură şi îmi umplu inima de pozitiv, însă, eu cred mai tare în gaşca nebună care trage de zor pentru un viitor, chiar şi pornind de la un salariul de 975 (brut). Rovana Plumb, ministrul muncii, n-are nicio vină că noi ne-am pus ochelari de cal!
Când lucrezi pe lângă oameni care nu câştigă mai mult de 800 de lei grei într-o lună, poţi afla poveşti triste, dar motivaţionale. Ar fi ciudat să-ţi spun că există oameni care spală pe jos, zi de zi, în mall, deşi au o facultate şi ceva idei măreţe pentru o primă afacere. Cine-i pune să stagneze? De unde provine toate această lene pentru evoluţie? Cred ca răspunsul zace în zona de confort, acolo unde, de multe ori, chiar şi eu, îmi petrec timpul, irosind momente importante din viaţă. Apropo! Zona de confort este cea care generează o soartă precară sau sistemul decide cine are voie să treacă de zid şi cine nu? Răspunsul e şi mai simplu şi totuşi complex! Ambele variante sunt corecte şi au nevoie de o gestionare cu calificare, daca se poate un al şaselea simţ şi muncă până când zice „şeful” – în cazul de faţă, se presupune că tu eşti propriul tău maestru şi că poţi asculta de tine pentru a-ţi îndeplini visurile!
Cei mai mulţi dintre cei care se apucă de o afacere, au parte de un eşec imediat. Cei mai mulţi rămân în groapă şi sapă una de rezervă şi pentru „cel mai bun prieten”. Indiferent de ideile pe care le avem în cap, eu cred că trebuie să-i dăm credibilitatea măcar uneia. Indiferent de ceea ce zic ceilalţi şi cât de incapabil ne poate privi un angajator, undeva, cineva, poate aprecia adevăratele valori ale fiecăruia dintre noi. Să nu mai spun cât de simplu am ajuns să ne complicăm, poate şi din lipsă de ocupaţie. Să nu-mi amintesc când de neproductiv e să asculţi doar de ceilalţi! Ascultă de tine, dar prin prisma evoluţiei!
Zona de confort
Cred că este important să avem un loc pe care să-l numim acasă şi un ascunziş pentru momentele în care mai toţi ne vor răul, chiar dacă nu ne-o spun în faţă. Totuşi, cel mai mare rău e să ne ataşăm de zona de confort, de acasă. Lucrurile bune încep să prindă contur atunci când ieşim, la modul practic şi fără regrete, din casă. E musai să întâlnim oameni şi să legăm prietenii. Nu mă refer la prietenii cu dragoste pentru alcool, ci la un anturaj care se leagă de pasiunile tale, nu tu de ale lor! Da, o doză redusă de egosim nu strică niciodată!
Cursurile şi viaţa
Pentru fiecare moment în care dai citire unor rânduri pozitive sau tehnice, ai un plus de informaţie pe care o poţi înmagazina şi pune în practică, cu prima ocazie. Cultura e necesară, indiferent de direcţia sa! E important să fim precum un burete care absoarbe tot. Totuşi, esenţial e să nu ne pierdem mintea printre cărţi, ci să culegem atât cât ne este necesar pentru următorii zece paşi. Apoi, urmează viaţa, cea care e puternic influenţată de nimicul ce vine de oriunde. Nimicul poate fi, în multe dintre poveştile de succes, prima şansă, primul bilet pentru cursa dorită. La şcoală ar trebui să existe o materie cu şi despre noroc/şansă şi alte nenorociri ce se abat asupra noastră, fie că ne dorim, fie că nu.
Sistemul e un zid
Lumea asta n-ar sta în picioare fără un set de reguli contorsionate la maximum. Undeva, dincolo de acel zid, eşti tu, la fel şi eu şi oricine. Zidul e înalt şi n-ai cum să te caţeri, chit că vrei să tragi cu ochiul la capra vecinului, chit că aşa-ţi vor picioarele. Zidul este construit pentru a ţine in lesă o majoritatea. Există lucruri bune, dar şi lucruri mai puţin bune. Zidul acţionează ca o protecţie în faţa intemperiilor, dar, fără să-şi dorească, opreşte omul de rând din evoluţie. Doctrina trebuie să vină din interior, din experienţele proprii, din ceea ce se simte şi abia apoi se spune. Zidul poate fi dărâmat, dar asta nu e o soluţie. În caz de „incendiu”, el trebuie ocolit. Cum poate fi ocolit sistemul? Cu ajutorul nuanţelor! Poate că lucrezi în mall pe ceva lei de buzunar, dar poţi investi în tine prin cursuri şi poţi cunoaşte oameni experimentaţi în toiul unor ierni în care nu dai mărunţişul pe mâncare, ci te aşezi să-i asculţi pe alţii. Totul până într-un punct. Apoi, zidul, de ce experimentezi mai tare, d-aia o să se facă mai mic în ochii tăi, tocmai!, pentru a vedea linia orizontului.
Dacă lucrezi pentru 8 milioane pe lună înseamnă îţi meriţi soarta?
Acum, mă întorc şi întreb: Oamenii care întind mâna la colţ de stradă, oamenii care spală vase toată viaţă, tinerii care lucrează în mall pentru opt milioane sau cei care şterg la fund vreun politician corupt, oare îşi merită soarta? Mi s-a şoptit din „regie” să spun că da, că soarta e făcută cu un scop şi că unii trebuie să facă şi treburile „murdare”. Eu sunt de părere că a spăla cu drag o toaletă împuţită de vreun nesimţit cu bani, reprezintă o treaptă intermediară în carieră şi nimic în plus! Învăţăm şi mergem mai departe! Mergem mai departe? Avem această putere? Pe aici se învârte necazul nostru!
Pe tine, cine sau ce crezi că te opreşte din evoluţie?