De ceva vreme, de când scriu despre ce se întâmplă în jurul meu, adică de prin 2007, am tot fost întrebat de ce stau să scriu pe blog, când aş putea să sun la poliţie şi să reclam orice atitudine pe care o consider a fi deplasată. Întrebarea asta m-a urmărit multă vreme, dar niciodată nu mi-am propus să lămuresc pe cineva. Garantez pentru faptul că nu e vorba de o alegere la întâmplare, ci de un alt unghi din care privesc lucrurile.
Acum ceva ani, asistam la o scenă în care o fată era bătută de doi vlăjgani, trasă de păr şi scuipată. Totul se întâmpla ziua, pe la ora 13, în staţia de la Complexul Mic. Mai toţi cei pe care i-am observat în jur, erau cu ochii cât cepele, “admirând” scena şi crezând că nu au nimic de făcut. Atunci am pus mâna pe telefon, am sunat în disperare la 112, am răspuns la zeci de întrebări, ca în final, să mi se direcţioneze apelul către poliţia locală. Problema e că poliţia a mai stat şi ea să mă chestioneze, prin telefon, nu cumva să omit vreun detaliu sau pentru că aşa e procedura. În tot acest timp, fata primea lovituri animalice, iar intervenţia mea fizică în altercaţie, era în zadar. Nici nu am terminat conversaţia cu cei de la poliţie, că fata fugise cu tot cu huligani, fără să le pot da de urmă. Poliţia a venit, a constatat şi a plecat, dar din lipsă de informaţii detaliate, bătăuşii au rămas în libertate. Aş fi putut filma momentul şi l-aş fi putut arăta poliţiei, nu? Nimic bun nu s-a întâmplat.
Am multe exemple de genu’, în care oamenii asistă la scene de violenţă, dar nu sunt capabili să reacţioneze în niciun fel. A filma pentru amuzament, e clar o mare idioţenie, dar dacă poţi surprinde cadre care pot ajuta la identificare făptaşului, recomandarea mea e să o faci. Telefonul nu e cea mai bună unealtă pentru cazurile de genu’, dar poate deveni un real ajutor pentru cei care se află în pericol/panică.
Decât să sun la poliţie, am decis să filmez, în multe dintre cazuri (evident, am scris şi pe blog!). Atunci când pui camera pe oamenii din jurul tău, lucrurile se schimbă, poate chiar în mai bine. Ultimul caz de acest gen, cel cu femeia nebună din centrul oraşului, am vrut să fie un semnal pentru societate. Femeia are probleme psihice şi e păcat să fie săltată de poliţie, chestionată şi eliberată.
Poate că atunci când scriu, mă asigur de faptul că mulţi dintre cei care citesc acest blog, pot primi o informaţie preţioasă care-i fereşte de primejdiile de zi cu zi.
Cu toate acestea, 112 rămâne numărul unic de urgenţă la care trebuie să apelăm!