M-a enervat atât de tare individul din imagine, încât am zis că merită o poză pentru a surprinde putoarea din centrul oraşului Ploieşti. Oamenii prezenţi la „eveniment” au prins drag de manifestarea animalică a turmentatului şi astfel, nimeni nu a sesizat organele de poliţie. Pe grabă, am putut imortaliza cu telefonul un moment care pune în pericol siguranţa pietonului de rând (limbaj vulgar şi nuditate). Din ce am înţeles, moşneagul, bine tras la sală (comentariu venit din partea unei babe care a uitat să-şi mai ia ochii de la instalaţie), „poza nud” de mai bine de 15 minute. La mijloc nu e vorba de un protest ce ar putea fi direcţionat către tribunal (clădirea în sine), ci despre prostia pe care au văzut-o minorii veniţi de la ultimele lor ore de curs/serbare. Ce explicaţii să-i oferi copilului? Cum să fugi de „gropi”, când astfel de „canale” sunt la tot pasul?
Imaginea oraşului Ploieşti este în pericol
Cazul individului gol puşcă este un exerciţiu de atragere a atenţiei şi dramatizare. Lucrurile rele ale Ploieştiului pândesc la tot pasul! A venit căldura, iar cei mici, de culoare, însoţiţi de „cadrele didactice”, se scaldă în fiecare fântână pusă la dispoziţia cetăţenilor. Rog primăria pe această cale să le ofere acestor amărâţi şi şampon sau să se ia măsuri de precauţie pentru confortul psihic şi fizic.