#jesuischarlie Ca să te joci cu focul, mai întâi fă-te frate cu dracu’!

Mai tot timpul întâlnesc pe stradă nebuni care îmi spun că semăn cu Satana şi că trebuie să mă pocăiesc, că vine Ziua Judecăţii, că aparatul de fotografiat pe care-l port după mine e ochiul Diavolului şi că sunt un păcătos. Nu ştiu cum de am eu atracţie către astfel de specimene, dar, în multe din momentele de acest gen, reacţionez suficient de pasiv şi nu doresc să comunic cu indivizi îndoctrinaţi prin văgăunile din Ploieşti, care au impresia că l-au descoperit pe Dumnezeu şi că i-a salvat de la păcat. Cu toate acestea, nu înseamnă că-i judec şi nici nu-mi stă în caracter să şterg cu ei pe jos, să-i ironizez sau să-i zgudui din rădăcini. Ideea e că fiecare poate face ce vrea în a lui libertate, însă, fără a mă ataca pe mine. Într-o dimineaţă de decembrie, când ţineam post, un “străin” mi-a spus să-mi fie ruşine pentru că ucid ca să mănânc. Că cică, eu am ochi de criminal la fel ca toţi cei care se hrănesc cu carne. Imediat i-am replicat că nu mă simt în apele mele şi nu sunt capabil de o astfel de conversaţie cu pondere crescută către cărţile nescrise. Într-un final, ca să pot ajunge la destinaţie, i-am dat satisfacţie, spunându-i că are dreptate. După ce m-am îndepărtat politicos de poveste, a început să strige după mine, că sunt un criminal şi că voi fi oprit într-o zi. Da, a sunat a ameninţare!

Pe cuvânt, în fiecare zi îmi ridic privirea către cer, sunt momente în care simt că am nevoie de binecuvântare, însă, regulile mele sunt ceva mai blânde. De ce ar trebui ca un credincios/religios să mă arate cu degetul? De ce o femeie cu batic pe cap vrea să mă judece? De ce sunt eu un criminal? Dacă se ducea într-o măcelărie, îi înţelegeam protestul omului scăpat de la ospiciu. Asta nu înseamnă că nu aş fi sunat la 112!

Pentru că în fiecare dintre noi zace şi o latură negativă, am rugămintea să nu mai săriţi cu tot soiul de “declaraţii” pe internet, mai ales neproductive. E posibil ca vecinu’ să vadă ce scriu şi să-mi dea în cap, la noapte, după ce pică lumina şi meteoritul în capul lui. Cazul e atât de comun, încât, mai bine nu ironizăm credinţele altora, ci lăsăm enoriaşul să-şi spună rugăciunea. Amin!

Regret toate evenimentele ce s-au întâmplat zilele acestea în Franţa şi cred că niciun jurnalist nu merită o astfel de pedeapsă. Adevăraţii enoriaşi nu omoară în numele unui zeu şi nici nu se agită când restu’ mulţimii latră pe toţi pereţii.

În ceea ce priveşte presa din România, jurnaliştii sunt pe punctul de a muri de foame, de la prea multă prostie exploatată, de la afilierea politică şi de la oamenii care nu cumpără, ci caută pe gratis. Nu-mi e teamă de ce-ar scrie vreun tnr-ist, dar ştiu că nici România nu-i curată în totalitate, iar baltagul e prin preajma celor fără minte. Aveţi grijă să n-aveţi griji!

#jesuischarlie

comments
Share articol: