Miley Cyrus şi-o bilă neagră

Copiii uitati în faţa televizoarelor au crescut cu imaginea de copilă pe care Miley Cyrus a afişat-o, după cum regia a stabilit, pentru audienţă mondială şi promovare rapidă. Miley Cyrus a devenit un produs pentru adulţi, o copilă care se grăbeşte să transmită mai mult decât poate. În presă, “Hannah Montana”, produce furori şi explică faptul că, dincolo de goliciunea pe care o afişează în clip, este vorba despre o stare profundă şi o durere sentimentală. Da! Minciuni! Mie îmi pare că domnişoara a luat-o razna şi trece de graniţa bunului simţ. Cu un look de invidiat, individa porneşte la drum, călare pe o bilă din metal. Se tot leagănă şi îţi plânge durerea. miley-cyrus-wrecking-ballE un fel de Eminescu în variantă feminină, trasat în tehnologia prezentului. Cu toată actoria pe care o are în sânge, Miley Cyrus nu m-a convins că ar avea ceva să-mi transmită sau dacă a reuşit pentru câteva clipe, în următorul moment şi-a dat arama pe faţă, plimbând ochii în direcţii uşor de descifrat şi de catalogat  – teatral vorbind, se poate şi mai bine! Fata asta are ceva cu linsul metalelor! Nu ştiu a cui a fost ideea, dar am avut senzaţia că mă uit la un material care n-are ce căuta pe internet, la liber! Prea multă sexualitate strică! Una e s-o văd pe Pink destrăbălându-se şi având relevanţă prin tot ceea ce face şi alta e să privesc o copilă ce-şi vinde corpul în pixeli. Repet! E încă o copilă care se chinuie să pară ceea ce nu e! Asta nu e femeie! Nu e pentru savurat! E de plâns! Fata asta e chiar chinuită  – cel puţin aşa se vede de aici. Clipul postat pe youtube a strâns într-un timp foarte scurt, mai bine de 70 de milioane de vizualizări. Fanii au apreciat “vestimentaţia”, dar au taxat drastic ideea, youtube înregistrând un număr de aproximativ jumătate de milion de dislike-uri. Puştoaica va împlini 21 de ani, pe 23 noiembrie (aşa zice wikipedia). Cum spuneam, mică şi fără inhibiţii (ruşineeee!). Partea prostă e că, fătuca e un model pentru tinerii din România. Mă refer la tinerii care au până în 16 ani şi care au venerat-o de la distanţă, fiind prezentă în mai toate produsele şi serviciile dedicate celor mici. Groază şi teroare! Bombă socială! Cei mici se vor grăbi să ajungă în aceeaşi ipostază şi vor copia ce e mai rău de la această tânără îndrăgostită de faimă şi putere. Un talent vocal despuiat şi care trage tare să nu dea în celulită şi colăcei (în videoclip detaliile sunt bine acoperite, dar adevăraţii cunoscători pot vedea uşor micile probleme). Nu am nimic cu vedeta şi apreciez felul în care se expune pentru consum şi admiraţie, dar cred că vor exista consecinţe negative în ceea ce priveşte maturizarea fanilor. În concluzie? N-am remarcat prezenţa masonilor şi nici vreun mesaj subliminal care să-mi sece planurile pentru viitor. Nu incă!

sursă foto

Miley Cyrus – Wrecking Ball

comments

2 comments On Miley Cyrus şi-o bilă neagră

  • Bună, John! Mie mi se pare foarte cunoscută partea lentă de la început, parcă o știu din altă parte, altă melodie …dar nu știu de unde. Oare sunt singura care crede asta și totul e numai în capul meu?! :))

    • De ironia asta n-am şanse să mă prind. Copiată? Tot ce e posibil în lumea asta, dar ai nevoie de o melodie cu care să asociezi ideea asta. Mulţumesc pentru comentariu!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer