Există posibilitatea ca mulţi deja să fie obişnuiţi cu astfel de tematici şi practici, mai ales atunci când e vorba de comunicarea între două firme sau atunci când solicitarea se face în cunoştinţă de cauză, indiferent de entitate. Cu toate că nu sunt de acord cu această procedură, ajunsă parte din viaţa noastră, e-mail-ul este zona cea mai sigură de comunicare pentru companii şi oameni întreprinzători. Maica-mea mi-ar da în cap dacă aş întreba-o ce adresă de e-mail are sau cum se fereşte de spam-ul cel de toate zilele. Cum nici viruşii şi nici virusurile nu sunt departe de sfera noastră plină de idei fixe, avem de săpat o groapă pe care e musai s-o umplem cu nimicuri, fabricate de firmele care au chef să rupă normalitatea şi să aducă pe piaţă o nouă categorie de şefie: şefia după ureche! Sunt atât de oripilat de regulile interne pe care le poate avea câte un SRL, încât miliţia e un cuvânt mai punctual în prezent,decât până în 89. Puşcărie, nu alta! Frustraţii!
Luna asta, am tot încercat să vorbesc cu nişte oameni serioşi, care se ocupă de birocraţie şi nu scapă nicio informaţie din vedere – tocmai, ca sa analizez povestea mea şi să-i dau de cap. Tot luna asta, am optimizat pachetul de servicii de la UPC. Până aici nimic anormal, nu? Partea amuzantă, însă doar pe jumătate, apare atunci când baţi la uşi înschise sau atunci când unora le e lene să respecte nişte paşi stabiliţi de comun acord cu toţi clienţii. A durat mai bine de 15 zile lucrătoare (câte erau specificate pe contract) pentru ca o tanti supărată foc să mă sune şi-mi dea de veste că nu-mi poate micşora preţul la serviciile disponibile în prezent, dar pot primi bonusuri si canale HD cu nemiluita. Dacă nu stăteam să dau e-mail-uri kilometrice, cred că nici nu mă băgau în seamă fără cuvântul magic. Ce cuvânt? Reziliere! Rezilierea unui contract reprezintă poate cea mai mare ameninţare pentru oamenii aştia. Dar, nu! Eu sunt om bine crescut, cică! Am stat, pe banii mei şi fară barbă, să-i sun în mai multe rânduri pentru a descoperi ce se mai întâmplă cu solicitarea pentru care primisem şi un număr de înregistrare. Am fost amânat din inocenţă sau din prostie? Din lipsă de respect aş zice si nimeni nu m-ar contrazice. După ce mi-am luat inima-n dinţi şi am scris cuvinte “grele” prin e-mail către serviciul de relaţii cu clienţii, am putut avea de partea mea, în mai puţin de 15 minute, o conversaţie pozitivă în legătură cu cele propuse şi dorite de mine. E-mail-ul a ajuns la mare căutare, iar cei mai mulţi stăm şi pândim inbox-ul până după program. Nu-i rău, dar nici bine! Insă, angajaţii UPC ar face bine să nu se supere pe mine, dar nu prea ştiu să ţină la clienţi. A fost vorba de o ambiţia din partea mea să-mi pun mintea cu brand-ul, sa văd cum stau lucrurile. Evident, sunt dezamăgit de lejeritatea/indiferenţa cu care m-au tratat, pe mine, în calitate de client UPC, iar ăsta e un minus pe care sper să şi-l rezolve curând (vedeţi, măi băieti şi fete, ce optimist sunt eu?) . Dacă nu, concurenţa le-ar putea face faţă pretenţiilor mele. Nu, nu Telekom … că-mi vine în minte aceeasi reclamă cu … “Tonight,/ We are young”.
Căi de comunicare, reţele de socializare, mersul lucrurilor, sunat la UPC, iar sunat la UPC, pus în aşteptare … Pe final de poveste, un singur e-mail a rezolvat problema! Am înţeles, o solicitare prin e-mail are puteri supranaturale! Roboţi ne-am dorit să fim, roboţi vom deveni!