De mult îmi doream să scriu un articol despre homosexuali şi implicit despre toată comunitatea LGBT. Tot mai mulţi tineri îşi explorează sexualitatea încă de pe la 13-14 ani, iar unii dintre ei, conduşi probabil de curiozitate sau pentru că aşa s-au născut, aleg să fie diferiţi pentru societate, dar absolut normali pentru ceea ce simt cu sufletul.
Chiar dacă pare greu de crezut, LGBT-ul nu e vreo sectă plină de orgii, ci o modalitate de trăire şi exprimare a unor oameni care ies din tiparele impuse de către religie şi familia tradiţională.
În România, deşi va fi greu, cel mai important lucru ar trebui să plece de la accepţiune. În fond, trăim într-un sistem care funcţionează cu ajutorul taxelor şi impozitelor. Indiferent că vorbim de LGBT sau relaţii tradiţionale, nimeni nu e scutit de la vreo plată.
Totuşi, în contextul creat, îmi doresc ca părinţii să vorbească mai des cu cei mici şi să existe un psiholog al familiei care să conducă astfel de alegeri pe căile corecte/conştiente. Există oameni care simt o atracţie sexuală pentru acelaşi sex, nativ, dar şi tineri care sunt conduşi de aparenţe sau care trăiesc o traumă şi defulează prin a îşi pedepsi corpul şi sexualitatea.
Comunitatea LGBT nu are voie să se ţină de mână în public?
Există un senator PSD, Ioan Deneş, care se simte deranjat de cuplurile de gay care se ţin de mână, ba chiar are senzaţia că i se încalcă drepturile – în astfel de situaţii, pentru că nu mai e timp de pierdut, homofobii trebuie să-şi construiască o viziune clară faţă de cuvintele pe care le îndrugă în public, altfel vor sfârşi prin a discrimina în mod conştient.
Povestea Mariei: sunt lesbiană într-o familie creștin-ortodoxă
Deşi nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea, Maria (e doar un nume fictiv!), a acceptat să vorbească despre ea în exclusivitate pentru acest blog, dar mai ales pentru ca oamenii să nu o mai judece!
Am 18 ani, locuiesc în Ploiești și sunt lesbiană într-o familie creștin-ortodoxă. Cred că am știut dintotdeauna că îmi plac fetele mai mult decât ca simple prietene. La începutul pubertății am dezvoltat o atracție pentru prietena mea cea mai bună, pe care o negam cu înverșunare fiindcă fusesem crescută cu valori creștine. Când am intrat la liceu am început să am o deschidere față de persoanele gay, nu neapărat fiindcă simțeam că sunt una, dar și pentru că am observat că a fi gay nu te definește total ca persoană, pe lângă asta poți fi o prietenă, o soră bună, o fiică. Am observat că tinerii LGBT+ se implicau deseori în activități exatrașcolare și își asumau mari responsabilități în consiliul școlii, etc., tocmai, ca să nu fie stigmatizați pentru orientarea lor.
Am negat atât de mult orientarea mea încât ajunsesem să mă spovedesc pentru lesbianism – și eu râd acum când îmi amintesc. Mi-am dat seama că religia nu e soluția, dar nu simțeam sprijin în familie și societate.
La un moment dat, când m-am săturat de ținut totul pentru mine, i-am spus colegei mele de bancă: știi, cred că îmi plac fetele; ea mi-a spus că bănuia după felul cum mă uitam la o tipă, care era crush-ul meu. Cu timpul m-am deschis și față de grupul meu de prieteni care m-a iubit necondiționat, iar anul trecut i-am spus și fratelui meu mai mare care nu a înțeles inițial și care spera să îmi treacă.
Părinţii tăi ştiu?
Familia mea bănuiește, dar nimeni nu zice un cuvânt cu voce tare de teamă să nu se concretizeze temerea lor. Nu cred că pentru părinții mei ar fi greu să mă accepte, ei știu doar cât de greu e în țară să crești un copil gay și că societatea stigmatizează asta.
Care este marea temere a unui homosexual?
Îmi e teamă să mă țin de mână pe stradă cu iubita mea fiindcă mă simt amenințată de privirile oamenilor și pentru că oricând unul poate veni să mă agreseze doar pentru că nu fac nimic diferit de restul adolescenților de vârsta mea, iubesc la fel ca toți.
Ai fost tentată să intri într-o relaţie cu un băiat?
Am încercat și relații cu băieți cu care împărțeam interese, erau amuzanți şi mă plăceau, dar nu a fost niciodată un sentiment reciproc. Uneori mă mințeam că îi plac, dar știam de fapt că nu-i nimic mai mult decât simpatie și prietenie din partea mea.
De ce crezi că este atât de discriminată homosexualitatea în România?
Biserica îşi lasă amprenta pe mentalitățile oamenilor, iar când nu e acuzația cu ajungi în iad dacă eşti gay, e frica de ceva necunoscut şi că ce e diferit e neapărat greşit. Nu există susținere nici din partea clasei politice fiindcă politicieni depind de votul oamenilor tradiționali să zicem şi nu şi-ar risca popularitatea în rândul cetățenilor doar ca să ofere drepturi depline minorităților.
Deciziile le puteţi trage chiar voi, cei care puteţi să răspândiţi acest articol către prietenii care au nevoie de mai multă informaţie şi mai puţină judecată!