Mi-am zis, în nenumărate rânduri, să-mi „trag” o categorie pe blog, cu poveştile auzite de la şoferii de taxi din Ploieşti. Sunt foarte multe momente în care cred că taximetriştii şi-au greşit meseria sau că sunt în poziţia în care ar trebui să înveţe anumite reguli de bun simţ. Nu-i bag pe toţi în aceeaşi oală, dar vreau să-i subliniez pe cei care dau impresia de animale ce conduc un taxi fără respect pentru ei înşişi!
Nu am înţeles de ce mulţi taximetrişti nu permit accesul câinilor, de talie mică, în maşină.
Oamenii ăştia nu vor să facă un ban? Nu a dat criza în ei? Sau ce aşteaptă? Mi se întămplă să întâlnesc taximetrişti care îşi plâng de milă, dar nu vor să plece din loc până nu le spui unde vrei să fii dus – dacă destinaţia este la „doi paşi”, există şansa unui refuz direct, fără pic de diplomaţie.
Astă seara am întâlnit un individ care abia m-a primit cu câinile în maşină şi a fumat, fără să-mi ceară voie, toată cursa. Mai mult de atât, a vorbit la telefon, folosind un limbaj deplasat şi perturbând confortul pe timpul călătoriei. L-am studiat, privindu-l în oglinda retrovizoare şi am înţeles că a te îmbrăca la patru ace atunci când interacţionezi cu publicul, nu reprezintă o atracţie – nu pentru el. La final de cursă am întins o bancnotă de un milion (o sută lei) şi mi s-a spus în felul următor: ” nu vă este ruşine să-mi daţi banii ăştia?” Am rămas blocat, neînţelegând la ce se referă. Mi-am revenit după câteva momente de tăcere, în ideea în care chiar nu realizam cu ce am greşit. Am presupus că i-am întins o altă sumă, mai mică decât cea înscrisă pe taximetru, însă, m-am convins – taximetristul s-a simţit jicnit, pentru că nu prea vedea aşa des banii respectivi. Ţinând cont de faptul că se afla la locul de muncă de mai mult de 6 ore, în urma „laudelor” extrase din conversaţia telefonică, mă gândeam că are să-mi dea rest. Am schimbat banii în imediata apropiere, şi, după ce i-am întins suma aproape exactă, mi-a spus că nu are să-mi dea un leu… ba chiar a continuat cu o întrebare dubioasă: „este vreo problemă dacă nu am să vă dau un leu?”. Şi uite aşa, un taximetrist cu tupeu mi-a stricat seara şi m-a pus pe scris, la ora asta, pe blog. În vara, am circulat, în aceeaşi manieră, în plină zi, cu o femeie taximetrist, care, neavând să-mi dea restul, a spus că e din partea casei şi mi-a oferit cartea de vizită (ăsta e marketing de calitate).
Nu ştiu cât o să mai ţină nesimţirea asta, dar este deranjant să dau de proşti cu două clase, care nu vor decât bani, dar nu oferă respectul cuvenit. Nu culoarea politică schimbă România, ci oamenii, prin atudinea lor!
P.S. Taximetristul este de la Index!