Să fiu sincer cu mine? Cred că asta e cea mai grea luptă pe care o duc de ceva vreme. Nu sunt singurul în situația asta și am descoperit că doar începutul e greu. De fapt, începutul e un soi de purgatoriu. Nu există un scenariu fix, ci e ca și cum ai fi doar tu cu tine, fără apărare, fără mângâiere, doar pregătit pentru a te cunoaște așa cum ești!
Acceptă tot ce ești și tot ce nu ești
Să mă accept și să mă iubesc așa cum sunt, sincer și necondiționat, nu ca un soi de narcisism extrem, ci ca o înțelegere pe deplin a cine sunt și ce imi doresc de la mine de la viața mea este un capitol care ar putea să se extindă până la statutul de volum bine cartonat, cu pagini ușor îngălbenite de timp.
Dincolo de clișee și idei descoperite prin cărți spiritualo-motivațioale, viața mi-a confirmat că nu există mai multe drumuri, ci un singur drum cu multe arături. Sincer, mi-aș dori să fiu pe autostradă, însă eu abia de știu să scot mașina din parcare. Mai exact, sunt un începător în ale vieții, iar ceea ce nu pun în practică azi, nu dispare, ci rămâne în așteptare pentru data viitoare. E posibil ca destinul să ne fie conturat, însă noi avem libertatea de a ne alege culorile. Am mulți prieteni care au apăsat la maximum pedala de accelerație și au ajuns la final înainte de vreme. Am prieteni pe care i-am întâlnit prin benzinării, în timp ce aveam nevoie de-o gură de cafea, mirați fiind de optimismul meu și câțiva cunoscuți care au încetat să mai existe pentru că n-au fost atenți la ce vine de pe contrasens.
Ridică-te, drumul e lung!
Eu merg încet, pe jos și pare că drumeția e de-un masochism extrem pentru unii, dar pentru mine e mană cerească. E experiența vieții de care mă bucur chiar și atunci când sunt în bătaia vântului, când mă dezechilibrez sau când sunt pus la pământ, dar reușesc să mă ridic, murdar, dar tot eu!
Să fiu sincer cu mine! Ahhh, urăsc să nu mă plac tot timpul! Am fost învățat să mă simt bine în pielea mea, doar că acest joc al sincerității m-a lăsat pe drumuri! Nu există intersecții, doar un semafor blocat pe roșu de care nu trec până nu termin introspecția. Presupun că verdele apare doar după ce-mi recunosc greșelile și promit să nu le mai repet.
Cândva mergeam pe drumul ăsta însoțit și n-avea rost să-mi pun prea multe întrebări, dar acum am ajuns să fiu singur, iar asta e o provocare pe care nu am mai încercat-o. Sincer să fiu nu-mi place singurătatea – de unul singur mergând… drumul pare anevoios și suspansul dispare. N-am găsit mulți nebuni care să-mi placă și care să meargă de bunăvoie, pe jos, cu mine. Au fost excepții, știu, dar drumurile s-au separat, deloc întâmplător.
Exercițiul sincerității
Acum, în exercițiul sincerității personale doar asist la tot ce sunt și tot ce nu sunt. Sunt toate experiențele mele din trecut și mă pregătesc să fiu eu, cel puternic, din viitor. Serios, am o tonă de defecte pe care vreau să le transform în putere, în calități, într-o formă de energie care să mă alimenteze indiferent ce s-ar întâmpla cu mine. Ce nu sunt? Nu sunt tot ceea ce vor alții să fiu.
Ce-am pierdut pe parcursul exercițiului? Ceva prieteni, mulți ce-i drept. Pe toți? Ceva bani. Ceva iubiri. Ceva suflet. Totuși, am reușit să nu mă pierd pe mine, deși am fost tentat! Am reușit să mă accept, deși sunt un prototip perfectibil. Sunt gata să pierd din nou, doar pentru că știu că de data asta voi fi sincer cu mine, în primul rând!
Fii sincer cu tine
A fi sincer cu tine e cea mai bună spovedanie pentru sufletul tău. Încearcă asta și nu te speria de ceea ce vei descoperi. În fond, când suntem sinceri cu noi, tot noi suntem, doar că de data asta suntem conștienți!