Statusul care a făcut-o populară: “Îmi ajunge cât am înghiţit”

andreea alecu status interpretare

 

Statusul care a făcut-o populară: “Îmi ajunge cât am înghiţit”

Andreea Alecu, o fostă invitată a emisiunii pe care o moderez, mă sună să-mi spună că a apărut o poză cu ea pe internet. Cer detalii despre evenimentul nefericit şi observ cu stupoare că sunt ceva elemente care o pun la colţ în situaţia de faţă. Andreea are 16 ani şi este victimă într-un context pe care mulţi îl exploatează pentru a crea conţinut pentru site-urile de pamflet. Probabil mai puţin inspirată decât în alte postări, Andreea a adăugat un selfie cu ea din baie alături de următoarea descriere: “Îmi ajunge cât am înghiţit”. A fost suficient ca un singur prieten să-i vadă postarea şi să realizeze o captură de ecran. În scurt timp, poza a ajuns pe Junimea (un grup popular de pe Facebook) şi pe site-ul cronicipebune (un site cu haz şi necaz). Ce-i rău în toată povestea asta? Probabil nimic. Totuşi, persoana vizată este disperată şi nu ştie ce să mai facă pentru a şterge cumva poza de pe internet. De pe Facebook-ul personal, poza a fost ştearsă, dar răul deja a fost făcut.

Poate că n-ar strica să existe mai mult creier înainte de orice acţiune pe care o întreprindem în mediul online. Când ne gândim că avem posibilitatea de a face mişto de-o imagine, trebuie să ne gândim şi la partea morală a lucrurilor. Cu siguranţă publicul trece cu vederea întreaga păţanie, însă apropiaţii invitatei ar putea să discute intens şi s-o asocieze pe Andreea cu fata care a apărut cu poza aia… pe internet.

Andreea Alecu spune că:

În momentul în care am postat poza respectivă, aveam o stare foarte proastă pentru că am avut câteva probleme. Versul respectiv face parte din piesa “Multă Baftă – Vescan“, iar el reflecta faptul că am acceptat prea multe jigniri din partea unei persoane. La scurt timp, poza a apărut pe diferite pagini, oamenii interpretând alte lucruri cu privire la acel status. Sincer, nici măcar nu mi-a trecut prin cap că se va ajunge aici. Spun aceste lucruri pentru a face lumină în tot ceea ce se intamplă şi pentru a clarifica situaţia. Îi respect pe oamenii cu multă imaginaţie, îi respect pe cei care ne oferă motive pentru a râde şi îi respect pe cei care au cuvintele la ei mereu, însă totul ajunge prea departe şi cred că e cazul să se termine totul aici. Am 16 ani, singurul lucru pe care îl fac este să îmi îndeplinesc un vis, acela despre care am vorbit în emisiune, să devin un make-up artist de succes.

 

Cei care citesc aceast articol ar face bine să înveţe din această experienţă neplăcută şi să se gândească bine la ceea ce afişează pe internet.

 


Publicitate:

Te rog, fă-ţi un selfie cu cap!

[recomandare selfie stick]

comments
Share articol: