Vineri spre sâmbătă noapte nu dorm! De ce? Pentru că, ajutat de câteva cafele tari, voi încerca să fiu productiv în cadrul proiectului „8 ore peste program pentru o cauză bună„, aflat la prima ediţie în Ploieşti.
Când angajații sunt implicați în activități de voluntariat cu impact sunt cu 78% mai puțin stresați, cu 76% mai sănătoși și sunt mai motivați la locul de muncă.
Voluntariatul profesionist aduce beneficii majore și organizațiilor non-profit care necesită consultanță de specialitate în varii domenii, dar care, de cele mai multe ori, din motive financiare, nu este accesibilă, drept urmare dezvoltarea pe termen scurt și mediu poate fi afectată. Sursă: concept
Ce se întâmplă mai exact? Mai multe asociaţii care s-au înscris în acest proiect pentru a solicita suport specializat, vor fi ajutate de echipe de voluntari profesionişti care vor încerca să expună cele mai utile şi rapide soluţii ce merită implementate pentru ca imaginea, comunicare, precum şi scopul asociaţiilor să fie cât mai aproape de comunitate.
Fundaţia Comunitară Prahova se face „vinovată” de acestă idee aplicată şi la nivel local, din care schimbul de idei aduce întotdeauna beneficii complexe şi rezultate admirabile pentru cei care sunt pasionaţi evoluţia comunităţii locale. Sunt încântat că pot dona timp de calitate şi experienţă profesională şi zâmbesc la gândul că voi cunoaşte oameni frumoşi cu care sper să fiu pe aceeaşi frecvenţă şi pe care îi puteţi descoperi şi voi direct pe site, la secţiune voluntari şi cauze.
Bucureşti, 2014