Acel moment când e noapte și trenul în care ești se oprește în câmp

bilet regiotrans, trenDin București și până în Ploiesti am luat un Regiotrans. Am dat nici 8 lei pe  un bilet întreg. Mai ieftin decât cu bla bla car. Nu știu de ce, dar trenul s-a oprit în câmp, e noapte, iar controlorul încă nu a venit să anunțe nimic. Nu mă agit, mai ales că îmi e somn și voiam să ațipesc până pe la Brazi. Îmi pusesem și ceasul să sune, ca să nu mă trezesc că ajung prin Brașov sau unde-o merge particularul ăsta.

Mai trecut vreo 3 trenuri pe lângă noi. În același sens? Idee e că în timp ce scriu aici, sunt blocat în tren. Ar fi trebuit să ajungă la destinație trenul până la ora asta.

Nu am pe cine să dau vina pentru întârzierile astea. Transportul e tot mai jalnic și nici în București veștile nu e rost de bucurie. La metrou e saună, iar cu autobuzul zici că se stă după mort.

Acum, după vreo 40 de minute de stat în câmp, trenul a pornit la drum. Cine-și mai permite să închidă un ochi? Cine își mai pune alarma ca să moțăie o vreme?

Concluzia e că un maratonist ar putea să-și miște picioarele mai repede decât melcul ăsta cu roțile de fier.

Închei prin a vă spune că am avut o zi plină pe care mi-am petrecut-o alături de tineri dornici să se dezvolte și să inoveze. Detalii ofer zilele viitoare, atunci când fac rost și de poze.

Visited 42 times, 1 visit(s) today
Share articol: