Un model pentru prezent şi viitor, Alexandru Popescu a trecut la fapte pentru România. Într-un mod simplist la prima vedere, după ce în trecut a declarat greva foamei, loveşte sistemul într-un mod brutal şi consecvent, pentru ca acesta să cedeze şi să lase loc libertăţii neamului românesc. Pe 30 august 2014, Alexandru Popescu a hotărât să plece pe jos către Bruxelles, pentru a transmite un mesaj concret Parlamentului European. Alexandru Popescu speră/estimează că pe 1 decembrie 2014 va ajunge să-şi atingă acest ţel, obiectiv greu de atins, dar nu imposibil pentru o motivaţie puternică ce construieşte în acest luptător o adevărată comoară pentru tinerii care au uitat că există lucruri mai importante decât migrarea către IOS 8 şi alte rezultante ale tehnologiei care mai mult ne pune beţe-n roate, decât să ne ajute.
Drumul e lung, iar Alexandru Popescu are nevoie de încurajări, chiar şi în mediul online, acolo unde îşi face apariţia zilnic, pentru a primi feedback-ul, presupun eu, atât de logic şi important în această excursie a vieţii. Ştiu sigur că ceea ce face acest cetăţean al oraşului Ploieşti (cel puţin judecând după startul marşului) nu este un lucru simplu. Pot vorbi din propria experienţă şi din umilii 100 de km pe care i-am parcurs în două zile împotriva sedentarismului. Au fost doar două zile, iar problemele de pe traseu s-au impus din primii kilometri. Alexandru Popescu a trecut graniţa de câteva zile, iar picioarele îl poartă fără probleme către mesajul final. Alexandru Popescu spune că „Românii nu vor cianură şi gaze de şist„, dar adevărul e că mulţi dintre românii vizaţi nu au avut timp să prindă drag de această informaţie. Atât de mult plastic se află pe micile ecrane, încât ar trebui să punem de-o revoluţie internaută, de-o călcare a indiferenţei în picioare. Şi totuşi, Alexandru Popescu nu e singur pe drum! Este un om iubit de-o majoritate, de-o comunitate ce se extinde cu fiecare clipă scursă cu folos în drumul către reprezentanţii Uniunii Europene.
M-am oprit de mai multe ori din redactat această scriere, din zeci de motive, poate chiar pentru a-mi da seama de câtă putere are nevoie un singur om pentru a putea merge mai departe. Avem un om pe drumuri bune care ne reprezintă. Avem mai mult decât ne-am dori, iar acest curaj trebuie servit până în ultima clipă, cinstit şi pus cât mai departe de mizeriile dezbătute la nivel național împreună cu mult-aşteptata campanie electorală.
Alexandru Popescu este un fenomen şi trebuie înţeles din toate perspectivele. Cei care vor să-i urmărească drumul, îl pot găsi pe Facebook. Pot doar să sper că acest eveniment va fi luat în seamă de către cei aflaţi în poziţii de decizie. Unele lucruri nu au cum să fie schimbate altfel, iar apa de la robinet este poate prima de care ar trebui să ne facem griji atunci când se aprinde o discuţie în legătură cu fenomenul de fracturare hidraulică şi minerit cu cianuri. Sunt multe probleme în România care nu se vor a fi rezolvate, iar pentru că timpul se află la capătul puterilor, există oameni care-şi dedică o parte din viaţă pentru viitorul ţării.
Alexandru Popescu, rezistă până la capăt!