Răul e bun? Recenzie film „The Maze Runner”

Începutul acestui weekend primeşte în gazdă o lansare de zile mari pentru cinefilii dornici de capturi apocaliptice, războaie simbolistice şi cărţi devenite proiecţii cinematografice. E momentul să cred că nu mai există cale de întoarcere şi că mai toate filmele seamănă între ele. Dacă „Jocurile Foamei” şi „Divergentul” sunt doar două exemple clare ce mi-au venit în minte pentru o comparaţie minimală cu această creaţie a regizorului Wes Ball, dornic să respecte aceeaşi reţetă ce dă bine la public, este timpul să dăm cărţile pe faţă şi să vedem dincolo de zona generală a încaraturii – esenţa e chiar diferită!the last one ever Nu că ar citi românul prea mult, dar varianta scrisă e întotdeauna un manifest interior, mai ales dacă vine în primă fază, înainte de proiecţie, pentru a susţine imaginaţia, nu pentru a o fixa în variantă simplă, aşa cum se procedează de la o vreme. Da, cărţile nu trebuie ratate şi costă cât un film la cinema, durează mai mult şi au marele avantaj că pot fi împrumutate. Cumpără cartea „Captiv în labirit” şi prezintă-te la premiera filmului!

„The Maze Runner” sau mai uşor de recunoscut prin România sub numele de „Labiritul: Evadarea” reprezintă acea categorie de film care nu te lasă să-ţi termini pop-cornul şi nici să-ţi verifici notificările de pe telefon. Nu vă aşteptaţi să fie ieşit din tipare, asta pentru că firul poveştii este uşor de intuit. Grafica labiritului, precum şi monstruozităţile ce apar în calea jucătorilor, sunt o definiţie contrastantă pentru a lasă cu gura căscată orice critic de imagine, pus poate mai mult pe şotii, decât pe vizionat. Nu discutăm la nivel fantasmagoric, ci coborâm foarte aproape de realitate.

Parte dintr-un experiment de ansamblu, labiritul reprezintă momentul de tranziţie pentru o comunitate prinsă într-o zonă ferită de „cele lumeşti”, dar care a „aterizat” în zonă sub fenomenul de tabula rasa (tablă ştearsă) – niciun membru al comunităţii nu-şi aduce aminte nimic despre trecut, doar Thomas are să pună cap la cap anumite amintiri pe care le consideră simple vise fără fundament. Comunitatea are reguli stricte şi primeşte în gazdă, în fiecare lună, un nou membru de sex masculin, din partea celor care se află în spatele acestor tehnologii primitive în primă fază. Pentru a ieşi la lumină sau mai bine zis, pentru a scapa din Poaiană, comunitatea trebuie să treacă de labirint, însă lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Labirintul are reguli greu de înţeles, iar un boboc are nevoie de mult curaj pentru a se arunca în aventura unei nopţi primejdioase în interiorul uşilor închise, de unde se presupune că nu ai cum să scapi cu viaţă.

Filmul menţine tensiunea pe tot parcursul proiecţiei, iar eu unul nu găsesc niciun moment în care să cred că e pauză de masă sau de toaletă. Bobocul este cheia către ieşirea din labirit, dar asta nu înseamnă că reuşeste să găsească uşa spre libertate. Cu toate aceastea, bobocul supravieţuieşte peste noapte în labirint si conturează noi aspecte iritante pentru anumiţi membri ai comunităţii din Poiană, ieşiţi evident din zona de confort creată de Poiană. Personajul principal, bobocul Thomas, constantă că are amintiri ce se leagă de un trecut nu tocmai favorabil. Thomas a făcut parte în trecut din echipa care controlează experiemntul. Cumva, dintr-un motiv pur logic pentru şirul poveştii, apare în prim plan o tânără (liantul), prima tânără din Poiană. Se pare că asupra ei zac mesaje importante şi este parte din planul celor de „sus”. Este ultima venită în acest experiement şi contrar aşteptărilor, Teresa îl recunoaşte pe Thomas.

Am rămas impresionat de regulile compuse în ultimii trei ani de comunitate, de felul în care se raportează unii la alţii, de activităţile întreprinse în Poiană pentru supravieţuire, precum şi ierarhia respectată până într-un punct critic. Curajul şi disperarea de a ieşi din labirint îl îmbracă pe Thomas în straie de salvator, chiar dacă mulţi dintre cei implicaţi sunt sacrificaţi în lupta cu cei numiţi simbolic Dureroşi.

Ritualul apocaliptic îşi continuă scena şi în libertatea de după labirint, moment în care sintagma „răul e bun” devine funcţională şi lasă o viziune deschisă către orice tip de interpretare.

sursă poză: Alice Marvels

Visited 9 times, 1 visit(s) today
Share articol: