Mersul pe bicicletă mi s-a părut poate cea mai mare provocare a copilăriei. Mi-a fost imposibil să împrumut o bicicletă de la vreun amic ce şi-ar fi dorit să am una primită cadou de Crăciun sau Paşte ca să nu mai insist printre vecini. Ţin minte că era un concurs la napolitane pe-atunci şi singura mea problemă era legată de logistică, gen „Unde am să ţin eu toate acele biciclete câştigate la concurs?”.
Mersul pe bicicletă face parte din dezvoltarea personală a oricărui tânăr, iar părinţii ar trebui să ia aminte la ceea ce-şi doresc cei mici. Încă regret că-am învăţat târziu să iau curbele corect şi să prind curaj şi viteză. Acum e ceva mai simplu, iar cei de la Veloteca, prieteni de încredere, pot aduce zâmbetul pe buzele oricărui pasionat de plimbări pe bicicletă cu doar câteva navigări simple. Dacă mai pun în discuţie şi beneficiile acestui tip de mişcare, e deja timpul să mă pun şi eu pe două roţi şi să ajung până unde-mi permite orizontul să visez.
Dacă ar fi după mine, i-aş pune pe cei din educaţie să adopte un program cu ajutorul căruia fiecare tânăr să beneficieze de o bicicletă şi implicit de noi provocări ale vieţii. Dar pentru că realitatea nu’i chiar atât de roz, măcar să ne obişnuim cu mersul lucrurilor şi cu mersul pe bicicletă, cu dezvoltarea în carieră şi cu acel minim început pe care cu toţii ar trebui să-l avem.
Oare mai există oameni care nu ştiu să meargă pe bicicletă? Nu de alta, dar eu, târziu, dar am învăţat să-mi ţin echilibru şi s-o iau la goană prin cartiere şi pe la periferie. Poate că e momentul să scăpăm de maşinile personale şi să alegem alternative avantajoase pentru noi şi mediu.
Foto: PG