Cât costă review-ul unui angajat Therme Bucureşti?

evaluare angajat therme bucuresti
Capturi de ecran în care se pot observa review-ul angajatei şi dovada că aceasta lucrează la Therme Bucureşti.

Pe pagina de Facebook Therme

Am intrat pe pagina de Facebook a Therme, cea dedicată străinilor probabil, că altfel nu s-ar numi Therme Bucharest, în speranţa că voi găsi ceva păreri concrete din partea celor care au vizitat oaza asta de fericire. Există mai multe pagini de Facebook care reprezintă acest nou paradis acvatic cu apă termală, dar subiectul pe care-l expun astăzi are o altă direcţie.

Acum, că s-a terminat toată propaganda şi apele s-au liniştit, vizitatorii încep să fie cei care fac legea. Unii trag concluzii pripite, alţii chiar vin să se relaxeze. E bătaie mare pe zona “The Palm”, locul unde teoretic ai putea trage un pui de somn. Nu-i chiar roz povestea. Mulţi clienţi spun că sugarii fac scandal şi astfel oaza devine creşă cu program prelungit. Bloggerii care n-au primit leafă pentru a scrie despre Therme mai au puţin şi ajung în zona X. Curând :). Am mulţi prieteni care vor să cunoască realitatea, nu ce au găsit pe internet. Locul sigur e fain, doar că personalul trebuie să capete experienţă.

Pentru simplul fapt că am găsit o sumedenie de păreri pe internet despre Therme Bucureşti, încep să cred că e bună şi exprimarea asta la ceva. Cât încă avem parte de exprimare liberă, e recomandat să profităm de ea. Cine ştie ce idei mai are guvernul Cioloş şi ne pune scotch la gură. Când românul nu ţipă pe internet, stă cu burta la soare, probabil la Therme şi dă note (steluţe) admirative, mai face un selfie şi-apoi se dă pe tobogane.

Therme n-a gândit asta?

Însă, ce face Therme Bucureşti când o angajată oferă doar o singură steluţă pe internet afacerii din care şi ea este plătită? Nu ştiu dacă e o greşeală, dar ceva e anapoda la mijloc. Mi-a sărit în ochi nota aia proastă oferită pe Facebook şi am căutat să văd cine e. Să văd ce activităţi are. Cine ştie prin ce ţări a fost şi cu ce compară începuturile româneşti. Când colo, ce să vezi? Tipa e angajată la Therme şi, dacă nu a făcut o gafă colosală, atunci merită aprecierile mele sincere. Dar oare de ce a dat o notă atât de mică unui paradis care tocmai s-a deschis? N-au forat ăştia suficient după apă termală? E prea mult clor în apă? Nu sunt toalete suficiente? Să fie oare bonurile de masă prea puţine?

Cum comunică Therme cu angajaţii?

Oare cei din conducere nu au fost capabili să comunice eficient cu anagajaţii? N-a zis nimeni să dai 5 steluţe la compania la care lucrezi, dar de ce să dai o singură steluţă? Ca să afectezi afacerea? Că e părerea ta? Da, e părerea ta, dar când cunoşti chestii din interior şi când firma te hrăneşte, dai şi tu acolo un 3 steluţe sau nimic. Oare era în timpul muncii când a oferit doar o steluţă către cel mai mare centru de wellness din Europa? Merită o analiză pe cinste :)) Tot ce mişcă e important, iar dacă un angajat îşi face de cap, atunci să se dea halate pe gratis, să fie lumea toată mulţumită.

Da, în cazul de faţă, Therme Bucureşti are de pierdut din cauza unui review negativ venit din partea unei angajate. Angajata nu e de dat afară. Cu angajata din poveste, căreia am încercat să-i păstrez anonimatul, trebuie să se discute, poate chiar există o problemă. Poate e Facebook-ul vinovat…


Reclamă:

Nu mai bine vii cu halat de-acasă?

[vezi halat]

comments
Share articol: