Când mi-am făcut rezervare la film nu m-am gândit că o să fie aglomeraţie. Abia am prins loc să văd lupul în actiune! Zvonul a prins verde-n circulaţie, iar populaţia cinefilă a venit să consume cadre interzise minorilor sub 18 ani. Da, e vorba de o adevărată capodoperă, mai ales dacă în fruntea afişului e pus Leonado DiCaprio, pentru a vinde gârlă bilete şi a excita curioşii copilaşi nechestionaţi la intrare (un scurt interviu cu buletinul la vedere). Adevărul e că multe puştoiace, dacă nu deschid gura, ai zice că au 25 de ani – le ajuta tapetul de pe faţă. În altă ordine de idei, angajaţii Cinema City sunt scutiţi de frustrarea mea, deşi aş dori reduceri colosale pentru următorul film, doar sunt client fidel şi las torentele în paragină. De ce m-a iritat acest film? Din trailer am văzut o poveste atractivă, o comedie intelectuală şi ceva apariţii feminine de senzaţie, dar … fără să caut informaţii decente despre carte, am ajuns la un adevărat calvar cinematografic.
Nu toţi sunt de aceeaşi părere, dar mie mi s-a părut ieftin subiectul, o lălăială în format 4k, cu un actor bun care a trebui să se maimuţărească pentru a fi lăudat la final. D-aia să-l placă publicul? El joacă bine, păcat că nu după bunul plac! Cine-s eu să-l critic? Un orecare plătitor de bilet, plin de ifose justificate.
M-a deranjat să văd cum instrumentul de manipulare excesivă numit CINEMA, promovează consumul de droguri şi inoculează idei greu de analizat de către clasa muncitoare, prezentă în scop de relaxare. Filmul este bine contruit şi urmăreşte o naraţiune ruptă din realitate. Timp de 180 de minute, cât ţine acest film, banii sunt expuşi din toate unghiurile posibile. Faptul că justiţia acordă drumeţii scurte la răcoare pentru astfel de activităţi, poate pune în schemă un complot masiv al ipocriţilor însetaţi după averi. Filmul ar trebui „să nu iasă din ecran” şi să producă discuţii în sistem de cafenea făra pretenţii. Contrar acestei reguli, sunt mulţi cei fără carte, uşor de jucat pe degete, care cred că au vizionat un film motivaţional şi au găsit cheia de sub preş, aia care deschide noi uşi, inclusiv achitarea în timp record a ratei la maşină/casă. Filmul este unul comercial, potolit prin tot felul de artificii şi înflorit acolo unde te apucă somnul (n-am apucat să casc!).
Povestea pe scurt e seacă! Un tip inteligent vinde nimicuri la telefon şi îi inspiră şi pe alţii către astfel de ilegalităţi. Gaşca se măreşte, liderul prinde curaj şi extinde „ideea”. FBI-ul bate la uşă şi declanşează avertismentul, personajul principal nu se lasă călcat în picioare, mizează tot şi înfundă puşcăria. Pentru o coerenţă macabră, „Lupul” îsi gaseşte libertatea în închisioare. Stă la răcoare o vreme, iar apoi devine călăuza celor care vor sa facă bani din vânzări (ce moace aveau plătitorii din film… ironie cu privire la cei care plătesc vorbitorii şi caii verzi pe pereţi).
În 3 ore de stat pe scaun am auzit tot felul de comentarii galăgioase în sală. Unii, ţărani din fire, foloseau expresii potrivite pentru un meci de fotbal! După film, involuntar, multi naivi vor dori şi mai tare sa facă bani de pe urma săracilor, iar drogul nu va fi neglijat, că doar dă puteri via Popei Marinarul (în film drogul a fost asociat cu spanacul). Astfel de filme pot avea un puternic impact negativ asupra privitorilor, iar avertismentele de rigoare, exact ca pentru cei mici, ar fi de folos. Dintre toţi actorii, Margot Robbie mi-a plăcut, dar nu pentru că şi-a expus cărniţa în toata splendoare, ci pentru ca a transmis emoţie – are ceva experienţă, dar a jucat mai mult în seriale. Cinematografic vorbind, despre „Lupul de pe Wall Street”? Nu daţi banii pe prostii, faceţi voi un film în dormitor!
sursă foto: IMDb