În teorie totul, inclusiv legile, funcţionează ca pe roate şi bubele societăţii nu se ivesc, indiferent de câtă critică constructivă ar turna adevăraţii jurnalişti mutaţi în online, pentru o subiectivitate fără precedent (obiectivitatea nu există, asta să ne fie clar!). Mi-am îmbolnăvit timpanele de la atâtea minciuni pe care le-am înfulecat în mod auditiv fără să analizez omul, pe alocuri bestie, din mai multe perspective.
Politica a devenit un instrument de mascaradă (cinema între patru pereţi) care ţine poporul ocupat cu mizerie comercială, luându-i din orizont adevăratele valori ce se vând, înstrăinează şi împuţinează (ştim, dar nu conştientizăm). Până să ajungă pe vreun scaun plin de putere, mutrele astea televizate sunt mânjite şi prinse în capcană. Nu se schimbă nimic, nu se dezvoltă idei şi nu se pun proiecte în aplicare (promisiunile rămân scrise pe flyerele împărţite în campanie). Aştia mari fac burtă şi condimenteză cu fabulaţii o populaţie scârbită, dar obişnuită cu actualul sistem (vă rog, investiţi şi într-un nutriţionist, că altfel vă daţi de gol că vă merge bine în timp ce oamenii de rând mor de foame). O bătrână de la ţară, femeie de serviciu la oraş, mi-a spus că se încrede în tineretul care fuge de clubăreală şi droguri. Am zâmbit şi i-am spus că ştiu câţiva frumoşi adolescenţi care sunt pregătiţi să radă prostia în forţă, doar că poporul nu acordă credibilitate noii generaţii. Şi presa a alterat imaginea tinerilor din România, asta din lipsa unor subiecte relevante pentru dezvoltarea ţarcului primitor în care behăie vreun cretin că vrea liber din „lagăr” ca s-o vadă pe mămica. Gigi nu e singur în ecuaţie, sunt mulţi alţii la fel de relaxati ca el, care butonează şi mănâncă, produc silă şi-şi aşteaptă sentinţa fără rezultat. Circulă pe internet imaginea lui Vişinescu, un fost comandat al lagărului din Râmnicu Sărat, care şi-a permis să înjure presa ca la uşa cortului şi să arate poporului că n-a uitat să dea cu pumnul. Nu către bătrânul ăsta trebuie să îndreptăm publicul! Timpul e trecut! Să fim atenţi la feţele miloase care ar putea turba după ce ştampila le oferă o frumoasă funcţie. Dacă ridicăm din umeri şi credem că împreună nu are valoare în România, vom deveni nişte colecţionari de promisiuni!
Share articol: