Cine n-are conserve-n frigider, să dea o tură prin magazine, cât nu e prea târziu. Aprovizionarea a început, iar în unele zone ale ţării, cei speriaţi de ceea ce se „aude” prin media, s-au băgat în buncăre, la cădură, pentru a scăpa de reptilieni, comete şi masoni veniţi cu viteza luminii. Sunt multe noţiuni fantastice care se propagă la nivel global, iar experţii abia de pot informa publicul cu privire la cometa în spatele căreia s-ar putea ascunde o conspiraţie. Poporul începe să fie testat tot mai des. La români merge treaba asta de minune! Timpul pe care îl alocăm unor astfel de informaţii poate depăsi audienţa lui Diaconescu, atunci când îi funcţiona televiziunea. Cometa ISON este în discuţie de multă vreme, iar savanţii nu şi-au exprimat cel mai bun punct de vedere. ISON este o bucată de material cu o compoziţie necunoscută care se apropie de Soare! Teoria începe să-şi dezvolte tot felul de scenarii, iar cea mai dratiscă presupunere direcţionează cometa către Pământ, aducând omenirea către pieire.
E posibil să vedem pentru câteva zile un an doilea soare pe cer. E posibil să simţim tot felul de energii, pozitive şi negative. S-ar putea să suferim de insomnii şi să ne întoarcem către credinţă. În cele mai multe cazuri e vorba de o variabilă şi de nişte „furnici” ameţite care nu-şi pot controla direcţia, iar comentariile sunt simple scheme aparţinând unei matrice. Eu nu cred că suntem conduşi de vreo putere şi nici nu mă pot pune în mijlocul unei aventuri de manipulare grosolană. România e pământ sfânt, iar în caz de ceva serios, vom suporta o aglomeraţie interminabilă. Cred că mai bine ne-am deconecta de la astfel de ştiri care infectează percepţia umană şi am încerca să vedem cum sunt lucrurile în realitate. Google are o relevanţă scăzută în cazul în care nu-i spui prea multe despre tine, prin conectarea la un cont cu user şi parolă. Totul poate fi o mişcare benefică pentru puterea ce se află in plină construcţie. Omenirea dă apă la moară şi creşte valoarea unor simboluri ce s-au putut crea cu ajutorul măiestrii vechilor zidari. Nu am pregătiri speciale în domeniul astrologiei, dar ştiu că cei cu bugete nelimitate investesc în numerologie, horoscop şi propagandă.
Realitatea nu e pe Google, ci la faţa locului! Acum sunt în postura de a privi cu teamă-n suflet, felul în care oamenii devin adepţii unor personaje fantastice care seamnă cu nişte reptile umane. Şi de-ar fi cineva în umbră, iar muntele ar adăposti galerii impresionante şi echipe pregătite să intervină în forţă în caz de „necaz”, eu ştiu că populaţia poate face faţă momentelor critice. S-o lăsam pe Bianca să-şi vadă de nunta ei şi să ne focusăm pe ce se întâmplă. Nici cerul nu trebuie lăsat în paragină, ci trebui să ne îndreptam privirea către el. Când ai privit ultima dată cerul? Dar notificările de pe facebook? Şi ploaia asta care continuă de ore bune îmi pune semne de întrebare. Nu-mi plac cuvântările ce seamnă a investiţie în spitalul de nebuni, dar cred că o mai bună organizare a celor care-şi exprimă punctul de vedere ar ajuta omul de rând să înţeleagă riscurile pe care şi le asumă prin indiferenţa continuă.
Predicile preoţilor au început să conţină tot mai multe sfaturi în legătură cu o eventuală supravieţuire, iar cutia milei se umple de la sine. Cine are ochi să vadă dincolo de ştiri, primeşte ca bonus tăcerea. Cei care se prind de felul în care sistemul reacţionează asupra rotiţelor (maselor de oameni) trebuie să tacă şi să procedeze corect faţă de ceilalţi. Depindem de tehnologie şi de mâncarea gata preparată. Mulţi nu au habar să se deplaseze către o locaţie pe propriile picioare. Suntem dominaţi de creaţiile noastre.
Munţii sunt o soluţie de adăpost. Nu e nimic mai rau în lumea asta decât o declaraţie pe care puterea s-o dea, într-un punct cheie, anunţând finalul omenirii. Dar cine are timp s-ajungă-n munţii? Oamenii trebuie să muncească, să câştige tot mai mulţi bani, să se identifice în societate şi să cunoască succesul. Oare?
O trusă specială în caz de momente de criză nu strică niciodată. Conservele sunt chiar cea mai bună soluţie pentru că au un termen de valabilitate mare, dar nu trebuie omisă din ecuaţie apa. Am găsit detalii despre cum poate supravieţui un om pe munte şi cred că m-am speriat şi mai tare (astfel de informaţii nu le-ar scrie nimeni făra un scop). E multă militărie în joc, iar cei slabi de înger, care nu fac zece flotări fără să gâfâie, s-ar putea să pice primii în caz că e vreo Apocalipsă prin zonă. Se pregătesc multe dereglări în lumea asta! Dereglările sunt de natura umană, iar credinţa, precum şi istoria, vor fi îngropate de adevăruri. Adevărul este o noţiune flexibilă în lumea asta, iar ceea ce nu se vede nu înseamnă că nu există. Cine vrea ca noi toţi să ştim un alt adevăr? Va mai avea funcţionalitate dogma „Crede şi nu cerceta”?
Indiferent de ceea ce se întâmplă, bazaţi-vă mai puţin pe contextul ireal (tehnologie,internet,telefonie) şi conectaţi-vă la evenimente cu cei dragi, în realitate. Timpul este preţios şi trebuie să existe o conexiune sigură, indiferent că bate vântul sau e prea mult soare pe cer.
O femeie de 80 de ani care stă în Predeal mi-a spus astă vară ca ea nu prea iese din casă pe timp de iarnă şi că are intrare în beci din interiorul casei. Nu am acordat atenţie acestui aspect. Dar a continuat să-mi spună că are lemne pentru foc, un butoi cu apă şi borcane cu tot felul de bunătăţi. Am crezut ca vrea să mă convingă să cumpăr ceva. Dar, mi-a zis să stau liniştit că, toate proviziile respective sunt pentru ea şi cei doi nepoti pe care îi are în grijă de când copiii sunt la muncă în străinătate. Femeia mi s-a părut foarte credibilă, nu ştiu dacă ritualul alimentar îl are în urma veştilor care anunţau Apocalipsa în decembrie 2012, dar, în momentul de faţă, vreau şi eu o astfel de „compoziţie”. Dacă sunt minus 20 de grade afară, în lipsă de gaze naturale şi curent, indiferent de izolaţia termică de care dispunem, o luăm razna la propriu. Depindem de putere, dar putem învăţa cum anume să reacţionăm şi să supravieţuim în caz de urgenţă.
Dacă vă cumpăraţi „ceva la munte” fiţi discreţi şi nu postaţi pe reţelele de socializare astfel de achiziţii. S-ar putea ca unii oameni să devină agresivi în caz de pericol!
V-am speriat? Nu-i problemă? Oameni bine informaţi m-au anunţat că asta e o simulare pentru marele început – până atunci fiecare îşi vede de treaba lui şi crede că nimic rău nu este posibil!
sursă foto: ARQ.RO